Astăzi, creștinii pășesc în Vinerea Mare, cea mai sobră și mai profundă zi din calendarul creștin-ortodox. Cunoscută în popor și sub numele de Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta marchează răstignirea și moartea Mântuitorului, fiind considerată simbolic un moment de liniște profundă, în care natura și omul par să se oprească pentru a onora sacrificiul suprem.
Rânduieli de demult: Între post negru și liniștea satului
Conform specialiștilor de la Institutul Național al Patrimoniului, Vinerea Mare reprezintă una dintre cele mai importante borne ale spiritualității noastre, fiind ziua în care sunt evitate activitățile care ar contrazice solemnitatea momentului. În acest sens, Ministerul Culturii subliniază importanța păstrării patrimoniului imaterial, reamintind că mulți credincioși aleg să țină post negru, ca formă de purificare spirituală și pregătire pentru momentul Învierii.
În Ardeal, ca în întreaga țară, Vinerea Mare este marcată de o sobrietate aparte. Pentru români, aceasta a fost adesea o zi de post negru, considerându-se că prin această jertfă personală pot fi alinate durerile de cap și alte suferințe trupești.
„Astăzi s-a spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape”
Este o zi în care munca este, în mare parte, oprită: nu se țese, nu se toarce și nu se spală. Munca la câmp este evitată; în tradiția populară se crede că pământul nu trebuie tulburat prin semănat în această zi, deoarece nu va rodi. Un obicei arhaic, menționat în studiile de specialitate ale Irinei Nicolau, recomandă ca, imediat după trezire, să calci pe un obiect de fier pentru a fi „tare” și protejat de rele pe tot parcursul anului.
Obiceiuri și simboluri: Dincolo de porțile bisericii
Vinerea Mare aduce interdicții simbolice care amintesc de patimile lui Iisus, multe dintre ele provenind din tradiția populară:
- Fără urzici și oțet: Acestea sunt evitate deoarece, potrivit credințelor populare, Mântuitorul ar fi fost bătut cu urzici și adăpat cu oțet în timp ce se afla pe cruce.
- Prohodul și înconjurarea casei: Una dintre cele mai importante tradiții este participarea la slujba Prohodului. Credincioșii aduc acasă lumânarea aprinsă și înconjoară casa de trei ori, gest despre care se crede că ferește gospodăria de trăsnete, foc și boli.
- Vopsitul ouălor: Deși multe gospodine vopsesc ouăle joi, în unele zone acest lucru se face și astăzi, însă, de regulă, doar în culoarea roșie, simbol al sângelui vărsat de Hristos.
Pasca – „Pâinea de grâu din traistă”
În unele zone, frământarea și coacerea păștii este considerată o activitate permisă și chiar binecuvântată. Pasca are formă rotundă, amintind de scutecele pruncului Iisus, și este decorată cu o cruce din aluat împletit.
Legenda spune că Apostolii au aflat că a venit Paștele abia când au găsit pâine de grâu în traiste, pusă acolo în taină de un gospodar generos. Înainte de a o pune la cuptor, gospodinele din Ardeal obișnuiesc să deseneze semnul crucii pe pereții acestuia, rostind o binecuvântare pentru ca simbolul Învierii să iasă perfect.
O poveste despre lumină: de la zeița Eostre la oul roșu
În apropierea Paștelui, tradițiile și simbolurile acestei perioade capătă sensuri care traversează secolele. Numele său internațional, Easter, ne trimite la Eostre, zeița germanică a primăverii, care aducea lumina după iarna grea, fiind mereu însoțită de un iepuraș.
Mai târziu, în anul 325, în cadrul Conciliului de la Niceea, a fost stabilit modul de calcul al datei Paștelui: prima duminică după prima Lună Plină de după echinocțiu, legând astfel Învierea de biruința luminii asupra întunericului.
Chiar și oul de pe masa noastră poartă simboluri străvechi. În perioada medievală, ouăle erau fierte pentru a fi conservate pe durata postului, iar culoarea roșie a devenit simbolul sângelui jertfei. Pentru creștini, coaja oului este metafora mormântului sigilat, iar ciocnirea lui reprezintă momentul în care viața sparge barierele morții.
Această renaștere este celebrată diferit pe glob: în timp ce noi căutăm liniștea în Ardeal, în Bermuda cerul se umple de zmeie care simbolizează înălțarea, iar în Germania există reguli de „tăcere a dansului”, care limitează muzica pentru a păstra solemnitatea zilei. Fie că vorbim despre legendele cu iepurași sau despre rânduiala bisericii, spiritul rămâne același: o celebrare a speranței care se aprinde în fiecare primăvară, conform Descoperă.ro.
