Plutonierul major Ionuț Claudiu Butoi, veteran rănit în Afganistan și campion Invictus, poate fi un exemplu pentru toți cei care, la un moment dat, se simt descurajați în fața provocărilor vieții.
Născut în 1978 în municipiul Câmpulung din județul Argeș, el a optat pentru o carieră militară în anul 2003, perioadă în care armata României se afla în plin proces de profesionalizare, în perspectiva aderării la NATO.
„Am ales cariera militară în anul 2003, atunci când (…) era o perioadă de tranziție, nu se mai făcea stagiul militar obligatoriu și se trecea la militari angajați pe bază de contract. Am fost printre primele serii, în 2002 a început prima serie, eu am fost a treia serie în 2003, când m-am angajat. M-am angajat pentru că era un loc de muncă stabil. (…) Perspectiva de a avea un loc de muncă stabil pentru mine a fost esențială. Apoi ușor, ușor m-am adaptat și a început să-mi placă. Eu am fost distribuit ca șofer și servant trei la aruncătoare de 82 de milimetri, adică pe lângă șofer eram și cel care căra placa de bază a aruncătorului și asamblam bombele cu care se trăgea”, povestește Ionuț Butoi.
El subliniază că aderarea la NATO implică nu doar beneficii de securitate, ci și obligații asumate față de parteneri, la fel cum, pentru un militar, apărarea propriei țări rămâne o îndatorire de bază, în orice context.
„Mulți civili nu au înțeles de ce mergem noi în războaie în altă țară, nu au înțeles faptul că, intrând în NATO, noi ne-am asumat niște îndatoriri, așa cum și NATO are îndatoriri față de noi. Și cel mai important lucru este că, dacă noi am fost și am purtat războaie departe de țară, iată că acum NATO vine și ne apără. Asta trebuie să înțeleagă oamenii, că noi nu am fost mercenari, nu ne-am dus acolo pentru bani, ne-am dus acolo pentru țară și eu, cel puțin, acum stau liniștit. Și în caz de război, eu tot timpul am zis că și așa, în cărucior, eu voi merge la luptă, niciodată nu mă voi da bătut. Am fost român și sunt român până la moarte, nu am cum să mă schimb”, afirmă militarul veteran.
A fost rănit pe 31 august 2008, în Afganistan. În timp ce executa o misiune de patrulare, TAB-ul în care se afla împreună cu alți patru militari români a fost aruncat în aer de un dispozitiv exploziv improvizat. În urma exploziei, și-a fracturat coloana și a rămas paralizat de la brâu în jos. În același atac și-a pierdut viața sublocotenentul post-mortem Dragoș Alexandrescu.
„În 2008 am plecat în Afganistan. Accidentul a fost la o lună și jumătate după ce am ajuns acolo, după repetate misiuni în afara bazei, am avut cel puțin vreo 12 sau 14. (…) Nu mi-a plăcut să stau în bază, am avut posibilitatea să fac pază la bază, dar parcă nu simțeam că sunt în război, ca să zic așa. (…) Și atunci am decis, piesa noastră, împreună cu Dragoș Alexandrescu, Dumnezeu să-l ierte, să ieșim, să mergem în misiune, pentru că simțeai că faci ceva 24 de ore, după aia puteai să te odihnești”, își amintește Ionuț Butoi.
A fost operat la Spitalul american din Ramstein (Germania) și a urmat o perioadă de recuperare dificilă, chiar dacă acum, privind retrospectiv, amintirea acelor suferințe s-a mai atenuat.
„Acum, trecând anii, parcă nu a fost chiar atât de greu, dar a fost destul de greu, pentru că primul lucru este să te întrebi ce mai poți face pentru familia ta, ce mai poți face în viață, pentru că, la noi în țară, persoanele cu dizabilități nu prea le vedeai pe stradă. Și nu puteai ști cum te vor privi oamenii. Lucrurile astea au fost, dar ieșind în fiecare zi, cel puțin comunitatea de la mine din oraș… unii mă opreau pe stradă și-mi mulțumeau că le dau putere să meargă mai departe”, povestește pentru Agerpres militarul.
După perioada de recuperare a început apropierea de activitatea sportivă. A cochetat mai întâi cu înotul, apoi cu ridicarea greutăților, pentru ca în final să ajungă la tir cu arcul, disciplina la care avea să realizeze performanțe remarcabile.
„În 2011 a fost primul contact cu activitatea sportivă, pentru că eu, mergând la recuperări, știam că pot să înot pe spate și în 2011 (…) un coleg de suferință strângea persoane cu dizabilități și am mers la Brașov la maratonul de 24 de ore. (…) Aveam și noi un culoar acolo și era echipă din persoane cu dizabilități, mare parte. Și acolo am înotat câte 30 de minute la fiecare patru ore, când îți venea rândul, timp de 24 de ore nu se oprea competiția. (…) Ultima tură știu că am avut-o dimineață, la 05,30. În 2014 a venit Invictus. (…) Domnul colonel Patrick Luca a auzit de proiectul Invictus și atunci a zis: de ce să nu participe și România atâta timp cât acolo participă țările membre NATO. (…) Atunci ne-am strâns șase militari răniți, am rămas doar cinci, și atunci am zis: ce pot să fac, să înot, poate să ridic o greutate, nu pot să fac prea multe. (…) În 2016, când am fost acceptați, a început pregătirea și primul sport a fost powerlifting. Și apoi a venit tirul cu arcul”, își amintește Ionuț Butoi.
Experiența sa îl determină să sublinieze importanța pe care practicarea sportului, la orice nivel, o are asupra sănătății fizice și psihice a oamenilor.
„Proiectul Invictus este despre a te autodepăși, nu pentru performanță (…). Performanța de fapt a venit nu că ne-am dorit performanță, performanța a venit făcând sport în fiecare zi. Și ceea ce recomand tuturor este ca cel puțin 30 de minute în fiecare zi să facă sport, pentru că sportul înseamnă sănătate”, spune campionul Invictus.
Am fost incurajat sa vad ca in viata mea personala trebuia sa am o schimbare. Practic, eu am fost un sportiv dintotdeauna, pentru ca in scoala faceam atletism, baschet, fotbal, toate, volei, deja eram un sportiv realizat, fotbal jucam in Divizia B. Si acum incerc sa-mi reintru in forma. (…) Eu sunt unul dintre cei mai mari suporteri invictus, pentru ca eu cred in asta, ca iti da speranta, ti se schimba viata daca mergi acolo. Iar eu la Toronto, la Londra si la Orlando am interactionat cu foarte multi oameni care se chinuie sa mearga in carucioare si ii antrenasem si imi ziceau „domnule, dar n-am bani”. Da, e scump sa mergi pe jos in sistem sport pentru ca trebuie sa cumperi pe comanda si trebuie sa fu neaparat lucrat in guma, ca sa-ti reziste.