Dacă prima zi de Paște este dedicată liniștii și familiei, cea de-a doua zi scoate întreaga comunitate la drum. În Transilvania, Lunea Paștelui este ziua „Stropitului” sau a „Udatului”, un obicei spectaculos care transformă satele și orașele într-un spațiu al bucuriei și al pelerinajului tinerilor. De sute de ani, bărbații pornesc la drum pentru a se asigura că nicio „floare” din comunitate nu se va ofili.
Între legendă și credință: De ce udăm fetele?
Originea acestui ritual este o împletire fascinantă de legende. Una dintre ele, amintită de crestinortodox.ro, ne trimite la începuturile creștinismului: se spune că o tânără evreică ar fi leșinat la auzul veștii că Iisus a Înviat, fiind readusă în simțiri de tinerii care au stropit-o cu apă.
O altă poveste, dragă ardelenilor, vorbește despre întâlnirea dintre o fată creștină și una păgână. Minunea înroșirii ouălor în coșul fetei creștine le-ar fi făcut pe amândouă să leșine de emoție, fiind trezite de trecători tot cu apă proaspătă. Astăzi, gestul stropitului este privit ca un ritual al fertilității și al sănătății: se crede că nicio fată nu va avea noroc tot anul dacă nu este udată, stropitul fiind garanția că va rămâne frumoasă și proaspătă.
„Primiți cu udatul?” – Poezia pelerinilor ardeleni
Obiceiul a ajuns în Transilvania în Evul Mediu, prin intermediul sașilor, fiind ulterior adoptat de maghiari și români, devenind astăzi un simbol al conviețuirii culturale. Lunea dimineața, băieții se adună în cete și bat la porțile caselor unde locuiesc fete. Dialogul începe întotdeauna cu o poezie rostită cu tâlc în fața părinților:
„Am fost într-o pădure verde, am văzut o viorea albastră, care stătea să se ofilească. Îmi dați voie să o stropesc?”
Dacă în trecut fetele erau udate cu găleți pline cu apă proaspătă de fântână — iar cele găsite dormind aveau parte de o „trezire” bruscă — astăzi tradiția s-a rafinat. Bărbații folosesc parfumuri sau apă de colonie, iar în schimbul „stropitului”, fetele îi răsplătesc cu ouă roșii, cozonac, prăjituri și vin.
Brazii de la poartă și „revanșa” fetelor
În anumite zone ale Transilvaniei, pregătirile încep încă de sâmbătă noaptea. Flăcăii împodobesc brazi cu panglici colorate și îi agață la porțile fetelor nemăritate. Dimineața, numărul de crenguțe de la poartă este măsura frumuseții și a popularității fetei în sat.
Tradiția nu se oprește însă luni, în multe localități, Marțea Paștelui este ziua „revanșei”. Este rândul fetelor să pună mâna pe cofele cu apă și să îi vâneze pe feciorii care le-au stropit cu o zi înainte, asigurând astfel un echilibru al norocului în comunitate.
Știați că?
Stropitul este practicat de bărbați de toate vârstele, de la copiii de câțiva ani care primesc dulciuri, până la bunicii care merg în vizită la vecine.
Se spune că dacă o fată este udată cu o găleată de apă de către un fecior, aceasta se va mărita în viitorul apropiat.
Obiceiul a fost atestat oficial ca fiind adus de sașii din zona Sibiului, fiind promovat inclusiv de Ministerul Turismului ca o emblemă culturală a regiunii.
Lunea Stropitului rămâne, poate, cea mai veselă zi a Paștelui, un moment în care parfumul florilor de primăvară se amestecă cu cel al coloniilor fine, într-o celebrare a tinereții și a continuității vieții.
Hristos a Înviat! Să aveți o săptămână luminată și… stropită!
