Procurorii DNA efectuează, vineri dimineața, percheziții la locuința unui director executiv din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), acuzat că lua mită de la subordonați, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.
Autor: Mesagerul de Alba
O ursoaică însoțită de doi pui a rămas blocată într-un gard de sârmă în Valea Lupșii
O ursoaică, a cărei prezență, împreună cu cei doi pui, a mai fost semnalată în cursul săptămânii în Valea Lupșii, un sat din Munții Apuseni, a rămas blocată, vineri dimineața, într-un gard de sârmă, fiind necesară tranchilizarea sa pentru a putea fi eliberată.
Legea măsurilor fiscale, care prevede aplicarea de noi taxe și eliminarea unor facilități, promulgată de Klaus Iohannis
Legea noilor măsuri fiscale, ce aduce schimbări substanțiale în privința impozitării muncii, elimină o serie de facilități fiscale și vine cu noi taxe, a fost promulgată, joi, de președintele Klaus Iohannis.
Sebeș. Obiectiv de investiții finalizat – patru străzi din oraș au fost modernizate
Obiectivul de investiții prin care s-a dorit modernizarea străzilor Tineretului, Arini, Zăvoi și Crângului din municipiul Sebeș a fost finalizat, anunță primarul Dorin Nistor pe pagina sa de socializare.
Primăria Municipiului Alba Iulia a implementat aplicația Monitorul Oficial Local
Primăria Municipiului Alba Iulia a implementat aplicația Monitorul Oficial Local, „încă un pas concret” spre digitalizarea administrației locale, potrivit unui anunț făcut joi de către primarul Gabriel Pleșa.
Cod galben de inundații pe râuri din zece bazine hidrografice, de vineri până sâmbătă dimineața
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă în zece bazine hidrografice, începând de vineri dimineața.
CSM Alba Blaj s-a calificat în grupele Ligii Campionilor după un meci dramatic
CSM Volei Alba Blaj s-a calificat dramatic în grupele Ligii Campionilor la volei feminin, după ce a învins-o pe Mladost Zagreb cu scorul de 3-2 (21-25, 25-21, 26-28, 25-15, 15-13), miercuri seara, în Sala Polivalentă Alba Blaj, care găzduiește mini-turneul din turul al doilea preliminar al competiției.
Directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo, speaker la Conferința „North America/Central Europe Airport Issues”
David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, a participat în calitate de speaker, în perioada 23-25 octombrie 2023, la Conferința anuală „North America/Central Europe Airport Issues”, organizată de Asociația Internațională a Directorilor de Aeroporturi (IAAE).
Fost ministru al Educației, despre eliminarea caligrafiei din programa școlară: „Nu am înțeles jumătate din ce au scris elevii”
Copiii folosesc tot mai mult telefonul pentru a scrie, iar scrisul neglijent a înlocuit exercițiul scrisului caligrafic. Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, avertizează asupra unei „grave probleme” din cadrul învățământului primar.
Săliștea. O nouă licitație pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale „David Prodan”
Primăria comunei Săliștea a lansat o nouă licitație pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale „David Prodan”, valoarea estimată a investiției fiind majorată cu 100.000 de lei.








