Autor: Mesagerul de Alba

Administrație

Regiunea Centru ar trebui să devină „accesibilă”, „educată” și „prietenoasă cu mediul”

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru anunță lansarea primelor trei apeluri de proiecte din cadrul acestui Program de finanțare, aferente Priorităților 3, 5 și 6, informează instituția citată. Potrivit acesteia, Regiunea Centru „face pași concreți pentru a deveni «O regiune cu comunități prietenoase cu mediul», «O regiune accesibilă» și «O regiune educată»”.

Cultura

Relicva Sfintei Ana va fi adusă în premieră în România, la Blaj și Găbud

Relicva Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, un fragment din craniu în care se poate recunoaște arcada sprâncenei drepte, va putea fi venerată luni, 24 iulie, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, fiind pentru prima dată când aceasta va părăsi altarul din Bologna, Italia, în care se află din secolul al XV-lea.