Universitatea de Vest din Timișoara deschide, în luna iulie, centre de admitere la sediile UVT din Timișoara și în nouă județe din regiune, candidaților fiindu-le pusă la dispoziție și o platformă online special creată pentru înscriere.
Autor: Mesagerul de Alba
Începe examenul de Bacalaureat. Luni este ziua probei la Limba română
Peste 130.000 de absolvenți de liceu s-au înscris pentru susținerea examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie – iulie, care începe luni cu proba la Limba și literatura română.
Ce ne recomandă organizatorii FITS pentru mâine? „Șobolanii” invadează orașul
De la ora 10:00, în Piața Mare, se va sărbători Ziua Drapelului Național alături de structurile militare din Garnizoana Sibiu, iar evenimentul se va încheia cu defilarea gărzii de onoare.
Patru turiști, între care și un copil, au rămas blocați mai multe ore pe firul apei, în Cheile Râmețului
Trei adulți și un copil în vârstă de 9 ani care se aflau în drumeție în Cheile Râmețului au rămas blocați, timp de mai multe ore, pe firul apei, ca urmare a creșterii bruște a debitului Văii Geoagiului, aceștia fiind recuperați de salvamontiști după ce părinții unui membru al grupului au alertat autoritățile, informează, duminică, Serviciul Public Salvamont-Salvaspeo Alba.
Orașul în care un câine candidează la Primărie. Foștii primari erau preocupați cu aventurile extraconjugale și cocaina
Deși pare ca o poveste ruptă dintr-un film, aceasta e cât se poate de reală. Un câine, Molly, este unul dintre cei 102 candidați la Primăria din Toronto.
FITS30. Ziua în care am știut totul unii despre alții
După o primă zi marcată de deschideri oficiale și momente festive, Festivalul și-a intrat în drepturi depline ieri, prin zecile de propuneri pe care le-a făcut publicului: de la spectacole de stradă la concerte în biserici, de la statui vivante la salturi spectaculoase, de la respirații tăiate la aplauze furtunoase. […]
Doi bărbați s-au rătăcit la cules de ciuperci
Doi bărbați s-au rătăcit sâmbătă într-o pădure din Alba în timp ce se aflau la cules de ciuperci, aceștia fiind găsiți în „stare bună” de echipele de căutare formate din polițiști, jandarmi, lucrători silvici și voluntari.
Drum național blocat de aluviuni, podeţe colmatate și gospodării inundate în Apuseni
Un drum național a fost blocat de aluviuni, mai multe podețe au fost colmatate și câteva gospodării inundate în urma precipitațiilor înregistrate sâmbătă în Munții Apuseni, zonă pentru care au fost emise, în cursul zilei, două avertizări cod roșu, succesive, de averse torențiale.
Spectacol din cadrul FITS jucat la Academia Forțelor Terestre
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu este, şi în acest an, gazda unor reprezentații din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Constantin Chiriac, președintele FITS – Distincție de excelență din partea Ministerului Culturii
A început cea de-a 30-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, iar până în data de 2 iulie Sibiul va fi scena teatrului internațional.








