Un cutremur cu magnitudinea 5 s-a produs sâmbătă, la ora locală 1:04, în zona seismică Vrancea, județul Galați, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Autor: Redacția
Persoană electrocutată mortal în gara Bărăbanț
O persoană a murit vineri electrocutată în gara din Bărăbanț, după ce urcase pe un vagon al unui tren de marfă garat pe linia 1.
Încep lucrările pentru reabilitarea SJU, o investiție de peste 13,7 milioane de lei
Reabilitarea energetică a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia, o investiţie de peste 13,7 milioane de lei, va demara în 4 mai, după ce vineri a fost semnat contractul cu compania care a câştigat licitaţia pentru acest proiect.
Dosar penal pentru un bărbat care a părăsit centrul de carantină. El se întorsese din Germania
Un bărbat care a părăsit un centru de carantină din Alba Iulia unde se afla ca urmare a revenirii sale în țară din Germania, din „zona roșie”, este cercetat penal pentru fapta sa de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, potrivit unui comunicat publicat vineri.
Spitalul Blaj tratează 20 de persoane infectate cu CoVid-19
20 de persoane sunt internate vineri în Spitalul Municipal Blaj, unitatea din Alba unde sunt tratați pacienții cu forme severe sau grave de infecții cu CoVid-19 sau care au și alte patologii cronice, celelalte spitale din județ asigurând tratarea pacienților cu forme ușoare sau asimptomatice.
Cai împușcați de braconieri. Este probabil să fi fost confundați cu cerbi
Doi cai aparținând unui bărbat dintr-un sat din Apuseni au fost împușcați, cel mai probabil fiind confundați cu vânat, de doi bărbați care ar fi participat la o partidă ilegală de vânătoare și care, ulterior, pentru a-și ascunde fapta, au îngropat animalele și au mascat zona cu vegetație.
600 de teste pentru CoVid-19, prelucrate vineri; niciun caz nou în ultimele două zile
600 de teste sunt prelucrate vineri în Alba, județ în care, de la începutul săptămânii, au fost înregistrate doar trei cazuri noi.
600 de teste pentru CoVid-19 au fost prelucrate vineri. Niciun caz nou în ultimele două zile
600 de teste sunt prelucrate vineri în Alba, județ în care, de la începutul săptămânii, au fost înregistrate doar trei cazuri noi.
Antreprenorii români pot accesa gratuit instrumente și consultanță pe platforma „Google pentru IMM-uri”
Gigantul american Google a lansat, în România, un site cu instrumente şi consultanţă gratuite pentru întreprinderile mici şi mijlocii, sub denumirea „Google pentru IMM-uri”, potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis vineri Agerpres.
Rectorul SNSPA crede că deschiderea școlilor pe 16 mai este un scenariu nerealist
Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, consideră că redeschiderea școlilor și universităților pe 16 mai și organizarea examenelor de final de an în sistem clasic reprezintă un scenariu nerealist, apreciind că Ministerul Educației și Cercetării ar trebui să elaboreze și un „plan B”.








