În urma unei „avarii importante” la rețeaua de alimentare cu apă potabilă, furnizorul Apă CTTA „este obligat” să oprească distribuirea de apă potabila în orașul Teiuș, informează pe pagina sa de socializare Primăria locală. „Sperăm că remedierea avariei se va face într-un timp scurt, astfel încât orașul să nu aibă […]
Autor: Redacția
Autoritățile din Shenzhen interzic consumul pisicilor și câinilor, după coronavirus
Oraşul chinez Shenzhen a dispus interzicerea consumului câinilor şi pisicilor, măsura fiind luată în cadrul unei interdicţii pe scară largă privind comerţul cu animale sălbatice, impusă în această ţară după apariţia noului coronavirus, relatează joi Reuters. Oamenii de ştiinţă cred că noul coronavirus a fost transmis oamenilor de animale sălbatice. […]
Au fost testate 120 de cadre medicale din județul Alba. Niciunul nu este infectat cu CoVid-19
Toate testele efectuate în rândul personalului medical al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia până miercuri, în număr de 120, au ieșit negative, potrivit unui comunicat transmis Agerpres de instituție. „Până miercuri, 01.04.2020, s-au recoltat probe biologice pentru depistarea CoVid-19 de la 120 de cadre medicale ale Spitalului Judeţean […]
O femeie de 49 de ani, al șaselea caz de coronavirus depistat în județ
O femeie în vârstă de 49 de ani, din Alba Iulia, a fost diagnosticată miercuri seara cu coronavirus, fiind internată în Secția Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia, potrivit unui comunicat transmis Agerpres.
Ministerul Educației precizează că structura anului școlar nu a fost modificată
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a transmis un mesaj oficial prin care a anunțat că structura anului școlar nu a fost modificată și că există numeroase știri false distribuite pe această temă în mediul online.
Un colaborator al Primăriei Zlatna, testat pozitiv cu CoVid-19
Un bărbat în vârstă de 77 de ani, originar din Iaşi, dar în prezent aflat într-o relaţie contractuală cu Primăria Oraşului Zlatna, a fost testat pozitiv, marţi, cu coronavirus, acesta fiind cel de-al cincilea caz de acest gen înregistrat în judeţul Alba.
Primăria Ocna Mureș începe dezinfectarea spațiilor publice
Primăria orașului Ocna Mureș anunță că începe dezinfectarea spațiilor publice, „în sensul reglementărilor legale datorate stării de urgență”.
În sprijinul nevoiașilor. Acțiune umanitară derulată de Protopopiatul Ortodox Alba Iulia
O acţiune umanitară pentru ajutorarea a zeci de persoane nevoiaşe, afectate de pandemia de coronavirus, a fost demarată de Protopopiatul Ortodox Alba Iulia, sub titulatura „Solidaritate prin Filantropie”, potrivit unui comunicat dat publicității marţi.
Un bărbat din Apuseni a fost diagnosticat cu coronavirus
Un bărbat în vârstă de 70 de ani, din Apuseni, a fost confirmat cu Covid-19, acesta fiind cel de-al patrulea caz înregistrat în județul Alba, el fiind internat în prezent în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia. În același timp, prima pacientă din Alba […]
Filarmonica „George Enescu” deschide joi stagiunea online
Filarmonica „George Enescu” deschide o stagiune specială, online, începând din 2 aprilie, cu unele dintre cele mai importante concerte înregistrate în ultimii ani, pentru a contribui, prin muzică, în lupta pe care umanitatea o duce împotriva CoVid-19.








