Ministrul Muncii și Protecției Sociale a declarat, luni, în urma unei vizite efectuate la Casa Județeană de Pensii Alba, că urmărește îndeaproape activitatea acestei instituții în condițiile în care a găsit aici aproape de 10.000 de dosare cu termene de soluționare întârziate.
Autor: Redacția
Ministrul Muncii promite să schimbe modul în care se finanțează programele de recalificare
Ministrul Muncii și Protecției Sociale a anunțat luni, la Alba Iulia, că Guvernul vrea să schimbe modul în care se gestionează în prezent formarea profesională a celor aflați în căutarea unui loc de muncă sau a celor care doresc să se recalifice.
Șase aiudeni și-au pierdut ajutorul social. Ei nu au prestat munca în folosul comunității
Șase beneficiari de ajutor social și-au pierdut sprijinul pentru că nu au prestat orele de muncă în folosul comunității, informează Primăria municipiului Aiud.
Întrerupere a furnizării apei în mai multe localități din județul Alba
Compania Apa CTTA SA Alba anunță consumatorii că, în data de 3 august, ora 22, va începe lucrarea de cuplare a conductei de aducțiune apă potabilă DN1200 (Fir II), relocată în zona Oiejdea la cea existentă pentru construcția autostrăzii Sebeș – Turda.
La Teiuș se asfaltează drumul „prea mult promis” care trece prin spatele Depoului CFR
Apropierea alegerilor mobilizează la maxim administrațiile din micile localități în care, în ultimii patru ani, nu s-a întâmplat mare lucru. Astel, la Teiuș, funcționarii Primăriei postează imagini și informații despre asfaltarea unui drum „prea mult promis” (sic!).
Opinie. „No’, Ioane, vezi dacă n-ai lucrul tău?”
„Ion și Gheorghe fug în gară după tren, însă îl pierd. Spune Gheorghe: No’, Ioane, vezi dacă n-ai lucrul tău?” (folclor din Ardeal).
România, împărțită între caniculă și furtuni la început de august
Sudul țării continuă să fie pârjolit de caniculă și în următoarele zile, iar în regiunile vestice se întorc ploile și furtunile. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 și 34 de grade.
Arafat: „Oamenii trebuie să se vaccineze împotriva gripei, altfel am putea să ne trezim cu CoVid-flu”
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat,îi îndeamnă pe români să se vaccineze împotriva gripei, pentru nu ajunge într-o situație greu de gestionat.
Peste 18 milioane de cazuri de coronavirus declarate în lume
Peste 18 milioane de cazuri de coronavirus au fost înregistrate oficial la nivel mondial, dintre care mai mult de jumătate în Statele Unite și America Latină, precum și în Caraibe, potrivit unui bilanț realizat de France Presse din surse oficiale duminică la ora 22.40 GMT.
Concerte de fanfară în aer liber, al Sebeș și Petrești
Fanfara din Petrești continuă duminică, 2 august 2020, seria concertelor de promenadă menite să însuflețească, prin accentele vechilor șlagăre cu influențe săsești, atmosfera după-amiezelor de vară. Primul concert de promenadă va avea loc în Petrești și se va derula sub forma unei parade muzicale pe străzile Valea Sebeșului, Săsească, Decebal […]








