Municipiul București (6.088) și județele Suceava (4.576) și Argeș (3.416) sunt zonele cu cele mai multe cazuri de CoVid-19 înregistrate până în prezent, informează duminică Grupul de Comunicare Strategică.
Autor: Redacția
Regiuni din România incluse în zona roșie de autoritățile belgiene. Județul Alba este sub aceleași restricții
Autoritățile belgiene au introdus regiuni ale României în zona roșie – astfel persoanele care vin din aceste zone trebuie să intre în autoizolare și să facă un test PCR pentru depistarea noului coronavirus, efectuat de autoritățile din această țară, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
Un bărbat din Aiud care și-amenințat părinții s-a ales cu un ordin de protecție și un dosar penal
Polițiștii din Aiud au emis un ordin de protecție provizoriu față de un bărbat care și-ar fi amenințat părinții, alegându-se și cu un dosar penal.
Cugir. Biciclist minor accidentat după ce nu a dat prioritate unui autoturism
La data de 30 iulie 2020, în jurul orei 20.00, polițiștii din Cugir au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, pe strada Rozelor din oraș, a avut loc un accident rutier cu victime.
Zborurile Cluj-Napoca – München revin de sâmbătă. Nemții oferă testare gratuită la intrarea în țară
Începând de sâmbătă, 1 august, Lufthansa va relua zborurile spre München de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca. Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca își reia treptat zborurile după ce pandemia de CoVid-19 a oprit preț de câteva luni aproape toate cursele aeriene. De sâmbătă, 1 august, vor fi operate zboruri […]
Amplasament predat de Primăria Ocna Mureș pentru un proiect de îmbunătățire a calității apei potabile
Marți, 28 iulie, a fost predat amplasamentul pentru investiția „Reabilitare aducțiune SP Galda – Teiuș – Aiud – Ocna-Mureș”, anunță Primăria orașului Ocna Mureș.
Vineri debutează festivalul „Săptămâna Haferland”, a opta ediție și prima online
Cea de-a opta ediție a celui mai mare festival dedicat culturii și tradițiilor săsești din Transilvania, Săptămâna Haferland, va avea loc online, în perioada 31 iulie – 2 august, aducând în prim-plan valorile autentice și frumusețea meleagurilor din Țara Ovăzului.
Cod galben de inundații în Alba și Cluj. Trei râuri ar putea ieși din matcă
Trei râuri din județele Alba și Cluj riscă să producă inundații în următoarele ore.
PSD desemnează un neofit drept candidat la Primăria Alba Iulia
Inginerul Alin Stanciu va candida din partea Partidului Social Democrat (PSD) pentru funcția de primar al municipiului Alba Iulia, se arată într-un comunicat de presă al PSD Alba.
Direcția de Sănătate Publică Alba a făcut 230 de mii de lei în 11 zile de testare
DSP Alba a înregistrat în 11 zile de testare la cerere venituri proprii de peste 230.000 de lei, preponderent de la persoane care au solicitat test pentru plecarea în concediu în afara țării.














