Alți cinci angajați ai Curții de Apel (CA) Alba Iulia au fost, miercuri, testați pozitiv, în cadrul anchetei epidemiologice declanșate ca urmare a depistării cu noul coronavirus, duminică, a unei salariate a instanței.
Administrație
Noi resurse bugetare pentru plata personalului medical implicat în lupta cu coronavirusul
Începând cu data de 1 iulie 2020 și până la încetarea pandemiei de CoVid-19, plafonul pe ordonatorul principal de credite crește de la 30% la 35%, anunță președintele Consiliului Județean Alba, explicând că aceasta va permite majorarea sporurilor, compensațiilor sau primelor plătite personalului medical.
Programul de examinare pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului a fost modificat
Programul de examinare pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere a fost modificat, informează Inspectoratul de Poliție al Județului Alba.
Portalul primariamea.ro vine în sprijinul cetățenilor și a administrației publice locale (P)
În România, conectarea electronică dintre administrațiile locale și cetățeni este redusă, comparativ cu alte state din Uniunea Europeană. Se estimează că până la 20% dintre primării sunt digitalizate.
Lucrări trecute de jumătate. Vremea bună a ținut cu locuitorii de pe strada M. Eminescu din Petrești
Primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, anunță că lucrările la trotuarele și rigolele de pe strada Mihai Eminescu din Petrești sunt finalizate „în procent de 60%”.
Primăria Sebeș anunță debutul celei de-a doua etape a campaniei de distribuire a pachetelor de igienă personală
Primăria municipiului Sebeș anunță derularea celei de-a doua etape a campaniei anuale de distribuire a pachetelor cu produse de igienă personală către persoanele dezavantajate, marginalizate sau aflate în situații de vulnerabilitate.
Sebeș. Ziua Drapelului, celebrată printr-o expoziție la Muzeul municipal
Ziua Drapelului Național este celebrată, la Sebeș, vineri, 26 iunie 2020, printr-o inițiativă culturală a Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș, care marchează debutul proiectului „exponatul lunii”, menit să valorifice și să promoveze în rândul comunității locale patrimoniul muzeal.
„WiFi 4 EU”. Primarul Teiușului a semnat ordinul de începere a lucrărilor
Orașul Teius a obținut o finanțare în valoare de 15.000 de euro, pentru instalarea unei rețele de internet wireless gratuit, informează Primăria orașului Teiuș.
Locuințe modulare pentru sinistrații din Sânmiclăuș
Persoanele din localitatea Sânmiclăuş, ale căror locuinţe au fost avariate sau distruse de inundaţii, vor fi mutate în zece containere modulare, aceasta urmând să fie predate în cursul zilei de vineri, informează Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.
Primarul Sebeșului s-a întâlnit cu premierul și cu ministrul de Finanțe
În cursul zilei de marți, 23 iunie, primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a solicitat o întâlnire de lucru premierului Ludovic Orban, cu scopul de a obține sprijin în realizarea unor proiecte de investiții în localitate.









