Administrație

Administrație

Guvernul a făcut modificări la procedura comunicării procesului-verbal de constatare

Odată cu intrarea în vigoare a O.U.G nr. 84/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative, în scopul creșterii siguranței rutiere, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba aduc la cunoștința conducătorilor de vehicule noile prevederi legale ce vizează procedura comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

Administrație

Polițiștii de Imigrări din Alba au emis peste 2.000 de permise și avize în primul semestru al anului

În primele șase luni ale anului, polițiștii de imigrări din Alba au emis 960 de permise de ședere și 1.203 avize de angajare în muncă, gestionând astfel șederea și rezidența pentru aproape 3.000 de persoane. Printre cei care și-au stabilit reședința în România se numără cetățeni din Nepal, Sri Lanka, Moldova, Bangladesh, India și Turcia, dar și din state ale Uniunii Europene, precum Italia, Germania și Spania. Principalele motive pentru stabilirea reședinței sunt angajarea și studiile.

Administrație

În 29 iunie se sărbătorește Ziua Lucrătorilor din Penitenciarele din România

Administrația Națională a Penitenciarelor marchează în 29 iunie Ziua Lucrătorilor din Penitenciare, onorând contribuțiile semnificative ale personalului în menținerea unui sistem penitenciar sigur și eficient. Celebrată anual pe 29 iunie, această zi coincide cu sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, patronii spirituali ai sistemului penitenciar românesc.

Administrație

Legea Pensiilor a fost prezentată la ședința Instituției Prefectului Județului Alba

Legea Pensiilor a fost prezentată la ședința Instituției Prefectului Județului Alba
28 iunie 2024 7:15 by Mesagerul de Alba · Edit this postViews: 9

Joi, 27 iunie, la sediul Instituției Prefectului Județului Alba, a avut loc o ședință a Comisiei de Dialog Social pentru prezentarea noii Legi a Pensiilor, Legea 360/2023. Evenimentul a reunit oficiali locali și reprezentanți ai organizațiilor patronale și sindicale.

Administrație

Protocol de colaborare pentru coordonarea PUG-ului comunei Roșia Montană

Consilierii județeni au aprobat, marți, încheierea unui protocol de colaborare între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Institutul Național al Patrimoniului, Consiliul Județean Alba și Consiliul Local al comunei Roșia Montană pentru inițierea și coordonarea Planului Urbanistic General al Comunei Roșia Montană.

Administrație

Amprenta ruinelor celei mai vechi biserici creștine din Transilvania va fi marcată peisagistic

Un trotuar din lespezi de piatră va marca peisagistic amprenta ruinelor celei mai vechi biserici din Alba, de influență bizantină, construită în urmă cu peste o mie de ani, ale cărei vestigii au fost descoperite întâmplător în 2011 în timpul unor intervenții pe terenul din fața Catedralei Romano-Catolice „Sfântul Mihai” din Alba Iulia.