România se află în grupul ţărilor care, în perioada 1995 – 2017, au ajustat pachetul de beneficii pentru actualii pensionari, pentru a reduce costurile fiscale, alături de Belgia, Italia sau Japonia, pe fondul perspectivelor negative privind natalitatea.
Administrație
Primăria comunei Meteș și-a bugetat 4,41 milioane de lei pentru investiții
Pentru programul de investiţii pentru dezvoltarea comunei Meteş, Primăria comunei a fost alocat suma de 4.145,04 mii lei, astfel încât fondul de investiții s-a dublat faţă de anul trecut, informează un comunicat al instituției.
Un nou centru APIA se va deschide la Zlatna
Un nou centru APIA se va deschide la Zlatna, în judeţul Alba, începând cu data de 1 martie şi va acoperi mai multe localităţi, a anunţat, luni, Biroul de presă al PSD Alba.
La Tribunalul Alba, durata medie de soluţionare a cauzelor a fost în 2017 de până la şase luni
Durata medie de soluţionare a cauzelor aflate pe rolul Tribunalului Alba a fost în anul 2017 de până la şase luni, conform raportului de activitate întocmit de conducerea instanţei. „Astfel, din datele statistice rezultă că, din totalul de 11.574 de cauze soluţionate în anul 2017, un număr de 9.929 au […]
Un nou produs cultural-turistic, odată cu finalizarea restaurării Sălii Unirii
Data de 1 Decembrie 2018 va însemna lansarea celui mai important produs național din România, a unui produs cultural-turistic, odată cu finalizarea lucrărilor de restaurare şi reamenajare a Sălii Unirii, a susținut joi, într-o conferință de presă, administratorul public al județului Alba, Dan Popescu.
Peste 8.000 de copii vor inscripţiona numărul 100, pentru un record mondial
Stabilirea unui record mondial, cu peste 8.000 de copii şi tineri, îmbrăcaţi în roşu, galben şi albastru, care ar urma să „scrie” numărul 100, este unul din proiectele avute în vedere de autorităţile locale din Alba Iulia în cadrul evenimentelor desfăşurate cu ocazia Centenarului Unirii.
Primarul Hava: Reamenajarea Parcului Unirii va începe în aprilie
Lucrările de reconstrucţie a Parcului Unirii din Alba Iulia, locul în care în 1918 peste 100.000 de români transilvăneni s-au adunat pentru a proclama Unirea cu România, vor începe în aprilie, primarul Mircea Hava dând joi asigurări că vor fi finalizate până la 1 Decembrie.
A fost eliminată norma de hrană pentru poliţiştii locali din Alba Iulia
Cei 171 de angajaţi ai Poliţiei Locale din Alba Iulia nu mai primesc norma de hrană, potrivit unei hotărâri adoptate joi, în şedinţă extraordinară, de Consiliul Local.
Contestaţia la executare formulată de Ilie Carabulea a fost respinsă de Curtea de Apel
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a respins, joi, ca nefondată contestaţia la executare formulată de omul de afaceri Ilie Carabulea, condamnat în vara anului trecut la cinci ani de închisoare în dosarul ASF–Carpatica şi aflat în detenţie la Penitenciarul Aiud.
Ministerul Justiției: OUG privind salariile ar putea fi neconstituțională
Ministerul Justiției dă aviz pozitiv, dar cu rezerve, pentru Ordonanța de urgență care ar corecta unele efecte ale „Revoluției fiscale”, informează Digi24.ro. Ordonanța ar urma să fie emisă de Guvern chiar în ședința care începe peste o jumătate de oră.



