Administrație

Administrație

A fost semnat contractul pentru modernizarea Liceului Tehnologic Aiud

Miercuri, Primăria municipiului Aiud anunță că a fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor de modernizare a Liceului Tehnologic Aiud. În urma unei licitații publice, lucrarea a fost adjudecată de societatea Awe Infra SRL, valoarea totală a acesteia fiind de 13,3 milioane de lei. Lucrările vor trebui finalizate până la data de 15 decembrie 2023.

Administrație

Pensionari speciali, dar cu bani puțini, în România lunii martie 2023. Date publicate de Casa Națională de Pensii Publice

Casa Națională de Pensii Publice a dat publicității numărul persoanelor care beneficiau, în luna martie, de pensii și indemnizații prevăzute de legi speciale. Este vorba despre 420.512 așa-ziși pensionari care primesc „pensii speciale”, dar din rândul cărora nu fac parte pensionarii militari, magistrați sau foști demnitari.

Administrație

Nouă tineri polițiști, absolvenți ai școlilor de agenți de poliție, au „intrat în pâine” la IPJ Alba

Nouă agenți de poliție, absolvenți ai școlilor „Vasile Lascăr” Câmpina și „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca, și-au început activitatea la Inspectoratul de Poliție Județean Alba. Aceștia își vor desfășura activitatea în structurile de ordine publică și investigații criminale.