Cultura

Cultura

Președintele Iohannis cere ministrului de Interne să-și asume responsabilitatea pentru gestionarea protestelor

Preşedintele Iohannis solicită ministrului de Interne, Carmen Dan, să-şi asume responsabilitatea pentru modul în care a gestionat situaţia din timpul protestelor şi să prezinte un raport detaliat privind modul în care forţele de ordine au acţionat şi la ordinul cui, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Cultura Economie

Pâinea, uleiul, peștele, biletele de avion și serviciile de salubritate s-au scumpit cel mai mult în iulie

Produsele de morărit şi panificaţie, uleiul şi peştele proaspăt s-au scumpit cel mai mult în decursul lunii iulie faţă de iunie, la fel şi tarifele pentru biletele de avion şi cele pentru servicii de apă şi salubritate, reiese din datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.

Administrație Cultura

Familia Aurei Ion contestă clasarea dosarului accidentului din Apuseni: „Vom urma toate căile legale”

Familia Aurei Ion, tânăra care şi-a pierdut viaţa în urma accidentului din Apuseni, spune că va urma toate căile legale pentru a contesta decizia de clasare parţială a dosarului de la PÎCCJ, acuzând totodată procurorii că probele au fost instrumentate în mod eronat, fapt pentru care a mers la CEDO.

Administrație Cultura

Mihai Fifor, despre reluarea stagiului militar obligatoriu: Vă reamintesc faptul că stagiul militar în România este suspendat, nu anulat

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă în care a prezentant bilanţul instituţiei în primele şase luni ale acestui an, că în cadrul ministerului s-a discutat de mai multe ori despre reintroducerea stagiului militar obligatoriu.

Cultura

Turcan (PNL): Există semnale că unii protejați ai PSD fac afaceri pe bază de informații privilegiate

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan consideră că există „multe semnale” că unii „protejaţi” ai PSD fac afaceri pe bază de informaţii privilegiate şi că zeci de mii de fermieri nu au fost informaţi de pesta porcină africană. „Există multe semnale că unii protejaţi ai PSD fac afaceri pe bază de informaţii […]