Sâmbătă, 27 iulie 2024, se împlinesc trei ani de la includerea acestei localități în lista obiectivelor de patrimoniu mondial UNESCO. Cu această ocazie, avem plăcerea să anunțăm lansarea platformei „Turul Sitului UNESCO Roșia Montană” – o platformă digitală ce oferă o perspectivă profundă asupra istoriei și tradițiilor mineritului din Roșia Montană, de la antichitate și până în prezent.
Cultura
Joi debutează la Aiud Festivalul Internațional de Folclor. Care este programul festivalului?
Joi seara, de la ora 19.30, la Aiud începe o nouă ediție a Festivalului Internațional de Folclor, care se desfășoară în acest an în perioada 25 – 28 iulie.
Somn de aproape 2 metri prins de un pescar la Avrig
Un sibian pasionat de pescuit a prins în această dimineață un somn de aproape doi metri. Bărbatul a reușit să scoată singur din apă peștele de peste 60 de kilograme, însă a avut nevoie de ajutor pentru a-l transporta, scrie mesageruldesibiu.ro.
Sărbătoarea Muzicii 2024 la Alba Iulia. Concerte susținute de Vladimir Gligor-Lungan, Alexandra Fits și Kamerata Kronstadt
Sâmbătă, Alba Iulia găzduiește una dintre cele mai așteptate zile ale Sărbătorii Muzicii 2024, cu două spectacole remarcabile: concertul de pian al lui Vladimir Gligor-Lungan în curtea Palatului Principilor și un spectacol special cu Alexandra Fits și Kamerata Kronstadt în Piața Cetății.
Avantajele concediilor de toamnă. O alegere inteligentă în epoca încălzirii globale
Cu verile devenind din ce în ce mai călduroase, tot mai mulți oameni își regândesc planurile de vacanță și aleg să călătorească în timpul lunilor de toamnă. Această schimbare nu este doar o adaptare la schimbările climatice, ci și o oportunitate de a descoperi noi experiențe și avantaje pe care toamna le aduce.
Mâine începe Festivalul Internațional de Folclor de la Aiud. Ce noutăți aduce ediția a XII-a?
Festivalul Internațional de Folclor debutează joi la Aiud cu cea de-a XII-a ediție și se va încheia în data de 28 iulie. Municipiul Aiud va fi gazda a peste 300 de dansatori și interpreți, membri ai ansamblurilor folclorice din: Cehia, Georgia, Grecia, Italia, Macedonia de Nord, Mexic, Slovacia și Turcia. […]
Noi întâlniri ale cercurilor de scriere creativă Verbum, la Cugir și Alba Iulia
Joi, 25 iulie 2024, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” Cugir vor avea loc noi întâlniri ale cercurilor de scriere creativă Verbum, în compania scriitorilor consacrați ori aspiranți din fiecare comunitate.
Sub semnul Bicentenarului Avram Iancu. Cum a fost la Târgul de Fete de pe Muntele Găina?
Anul acesta, Târgul de Fete de pe Muntele Găina a fost o veritabilă celebrare a tradițiilor românești, desfășurată sub semnul Bicentenarului nașterii eroului națiunii române, Avram Iancu. Evenimentul, cu o istorie de sute de ani, a adus împreună oameni din toate colțurile țării în cea mai apropiată duminică de sărbătoarea Sfântului Ilie.
Artista cugireancă Andreea Tibu expune la Sibiu
Sibiul găzduiește în această perioadă expoziția „Stories of My Story”, unde artista Andreea Georgiana Tibu din Cugir expune șase lucrări impresionante. Evenimentul, desfășurat în Piața Mică, invită vizitatorii într-o călătorie emoțională și introspectivă prin arta ei.
A murit violonistul Eugen Sârbu, unul dintre cei doi violoniști români menționați de Oxford Dictionary of Music
A încetat din viață, la Londra, violonistul Eugen Sârbu, unul dintre cei doi violoniști români menționați de Oxford Dictionary of Music, anunță Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, pe pagina de socializare a instituției.








