Tulburat de moartea tragică a Dianei, de uciderea ursului și mai ales de ura și neînțelegerile care s-au revărsat după aceea, biologul Sandu Stermin a scris pentru Presshub.ro un text în care și-a propus să ne ajute să înțelegem, într-un sens mai larg și pe termen lung, ce ni se întâmplă nouă, oamenilor, în raport cu sălbăticiunile pământului.
Cultura
Obiceiuri și tradiții de Sfântul Ilie, aducătorul de ploi și stăpânul fulgerelor
Biserica Ortodoxă Română îl sărbătorește, în 20 iulie, pe Sfântul Ilie Tesviteanul, celebrat drept făcător de minuni și aducător de ploi în perioade de secetă.
Haos pe calculatoarele echipate cu Microsoft provocat de o actualizare defectuoasă
O actualizare defectuoasă a platformei de securitate cibernetică CrowdStrike a provocat întreruperea sistemelor Microsoft, eveniment care a afectat companii din toată lumea, relatează agenția EFE.
A murit actrița americană Shannen Doherty. Vedeta se lupta de mulți ani cu cancerul
Actrița americană Shannen Doherty, cunoscută grație rolului liceenei Brenda Walsh din serialul TV de succes „Beverly Hills, 90210”, a murit după o luptă de mai mulți ani cu cancerul, a anunțat duminică revista People, potrivit Reuters. Actrița avea 53 de ani.
Rapperul Wiz Khalifa, urmărit penal după ce a fumat canabis pe scenă la Festivalul „Beach, Please!”
Rapperul american Wiz Khalifa a fost ridicat sâmbătă noaptea de polițiști, după ce și-a aprins o țigară cu canabis pe scenă, în timp ce susținea un concert la Festivalul „Beach, Please!” de la Costinești.
„Omul Verde din Richiș”, festivalul care dezvoltă o întreagă comunitate
Până duminică, inclusiv, mai aveți timp să dați o fugă până la Richiș, un mic sătuc pitoresc, aparținător comunei Biertan, unde zilele acestea se desfășoară cea de-a treia ediție a Festivalului „Omul Verde din Richiș”. Aici vă așteaptă producători locali, cavaleri și domnițe, dar și o atmosferă aparte, care vă imbie la relaxare alături de întreaga familie.
Palatul Principilor Transilvaniei va găzdui, timp de o lună, expoziția temporară „Meșteșuguri”
Timp de o lună, între 16 iulie și 16 august, la Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia se va desfășura expoziția temporară de bijuterii manufacturate și vitralii în tehnica Tiffany intitulată generic „Meșteșuguri”. Expoziția este un concept original semnat de bijutierul Victoria Geutskens și de artista Carmen Iepure.
Redescoperiți istoria și tradițiile locale: începe Festivalul „Omul Verde din Richiș”
Timp de patru zile, de astăzi, 11 iulie și până duminică, 14 iulie, sunteți așteptați la Richiș, să descoperiți tradițiile, istoria și poveștile Transilvaniei. Începe cea de-a treia ediție a Festivalului „Omul Verde din Richiș”, eveniment ce vă propune un periplu interesant prin gusturi, imagini, muzică, o ocazie frumoasă de a duce mai departe tradiții demult uitate.
A apărut un nouă ediție a revistei Discobolul, cu 300 de pagini de proză, poezie, cronici și traduceri
Vă semnalăm apariția numărului aferent lunilor aprilie, mai și iunie al revistei de cultură Discobolul, editată de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, sub egida Uniunii Scriitorilor din România.
Festivalul Sighișoara Medievală, la 172 de ani de la ultima vizită a unui împărat în oraș
Ediția a 29-a a Festivalului Sighișoara Medievală, programată să se desfășoare în perioada 26 – 28 iulie, va fi organizată în preajma datei la care se împlinesc 172 de ani de la ultima călătorie a unui împărat în acest oraș, Franz Josef, în anul 1852.










