Economie

Economie

Și băncile au o zi internațională. ONU a stabilit că aceasta va fi în 4 decembrie

La 19 decembrie 2019, Adunarea Generală a ONU a adoptat rezoluția 74/245, care desemna 4 decembrie drept Ziua Internațională a Băncilor, ca semn de recunoștință pentru potențialul semnificativ al băncilor de dezvoltare multilaterală și al altor bănci internaționale de dezvoltare în extinderea finanțării durabile și furnizarea de expertiză.

Economie

Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac – nominalizările din topurile mondiale dedicate atracțiilor turistice de iarnă sporesc interesul pentru sezonul cu numărul 17 (P)

Includerea de către britanicii de la publicația The Standard a Hotelului de Gheață de la Bâlea Lac într-un top mondial al celor mai atractive destinații pentru petrecerea vacanței de iarnă a determinat o creștere considerabilă a interesului pentru acesta.

Economie

ADR Centru a coordonat direct, în 25 de ani, peste 3.700 de proiecte, a căror valoare trece de 3,2 miliarde de euro

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a coordonat direct în cei 25 de ani de la înființarea sa, în 20 noiembrie 1998, peste 3.700 de proiecte, în valoare totală de peste 3,2 miliarde de euro, dintre care aproape 2,5 miliarde de euro au reprezentat fonduri europene, potrivit unui comunicat transmis, luni, Agerpres.

Economie

Câți kilometri de autostradă și drum expres va reuși România să deschidă până la finalul anului?

La începutul toamnei, în România erau inaugurați primii 13 km de autostradă pe acest an, prin deschiderea circulației pe segmentul Nuşfalău–Suplacu de Barcău al A3. Deschiderea tronsonului de 16 km de la Chețani la Câmpia Turzii, dar și a primului drum expres din Ardeal, A3-Oradea, ar putea reprezenta un avans de zeci de kilometri pentru infrastructura românească.

Economie

Cât câștigă, în medie, românii? Salariul net, în creștere în septembrie

Câștigul salarial mediu net în septembrie 2023 a fost 4.593 lei, în creștere cu 62 lei față de luna precedentă, iar valorile cele mai mari s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului (11.450 lei), potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS), citat de Agerpres.

Economie

Electronicele de tip FastTech, mici și ieftine, devin cele mai răspândite deșeuri, în special după Black Friday

Miliarde de produse electrice și electronice, de mici dimensiuni și accesibile ca preț, sunt achiziționate anual în lume. Aproximativ 90% dintre acestea ajung, din păcate, în gropile de gunoi după ce au fost folosite, devenind un factor poluant pentru planetă și pentru sănătatea oamenilor. Acest proces se intensifică în jurul promoțiilor de Black Friday, când consumatorii achiziționează produse noi și le aruncă, în masă, pe cele vechi.