Economie

Economie

Băile Sărate Ocna Mureș au produs în trei luni peste un milion de euro

Încasări de peste 1 milion de euro au fost realizate în cele trei luni de la deschiderea Bazei de tratament și agrement „Băile Sărate” Ocna Mureș, o investiție de peste 7 milioane de euro a administrației locale și a Consiliului Județean (CJ) Alba, prin care orașul a revenit pe harta localităților în care se poate face turism balnear.

Economie

Ministerul Economiei a publicat procedurile de implementare a unor programe naționale de susținere a investițiilor și creșterea competitivității IMM

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a lansat miercuri, spre consultare publică, procedurile de implementare aferente unor programe naționale care vizează susținerea investițiilor și creșterea competitivității IMM, precum și încurajarea digitalizării și transformării verzi a acestora.

Economie

Numărul femeilor acționari sau asociați în firmele din România se îndreaptă spre o jumătate de milion

Numărul femeilor acționari sau asociați în firmele din România era, la finele lunii iunie 2023, de 483.989, în creştere față de luna mai, acestea având o pondere de 34,19% în total acționari sau asociați, reiese din datele Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) consultate de Agerpres.