Discriminarea pe bază de vârstă este principala problemă cu care se confruntă candidații de peste 45 de ani la angajare, iar unul dintre principalele motive este experiența lor prea bogată pentru posturile scoase la concurs, arată un sondaj eJobs, remis, marți, Agerpres.
Economie
Premierul Cîțu zice că nu va schimba sistemul fiscal cel puțin până în 2014
Premierul Florin Cîțu a afirmat, marți, la o discuție cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României, că dorește ca sistemul fiscal să rămână același cel puțin până în 2024, fără creșteri de taxe.
Autoritatea de Supraveghere Financiară: Schimbările climatice impun modificarea legii de asigurare obligatorie a locuinței
Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu, atrage atenția că legea asigurării obligatorii a locuinței ar trebui ajustată, în contextul crizei climatice globale, care se manifestă și la noi în țară prin fenomene extreme care nu erau întâlnite în trecut (incendii de vegetație sau furtuni puternice).
Casa de cânepă. Cum se poate construi cu bolțari din cânepă
O casă din Cluj a fost ridicată cu ajutorul bolțarilor din cânepă, plantă care ajută multe domenii. Cânepa este folosită chiar și în realizarea mașinilor de lux sau a cosmeticelor.
Un nou pas pentru realizarea investiției Deltamed la Aiud
Consiliul Local Aiud a aprobat studiul de oportunitate și concesionarea prin licitație publică a terenurilor solicitate de către Deltamed pentru a înființa un punct de lucru la Aiud, a anunțat sâmbătă Primăria municipiului Aiud.
Investiție într-o nouă fabrică la Cisnădie, care furnizează piese pentru Bosch, Emerson sau DeLonghi
ProMold a inaugurat o nouă hală de producție, în suprafață de 350 mp. Inginerul sibian Sergiu Opriș a investit aproximativ 250.000 de euro în cea mai nouă unitate de producție din orașul Cisnădie.
Pompierii hunedoreni monitorizează zona incendiului de vegetație uscată din Munții Șureanu
Pompierii militari şi angajații ocolului silvic continuă, miercuri, monitorizarea zonei în care a avut loc incendiul din Munții Șureanu care, timp de două zile, a afectat circa opt hectare de vegetație uscată, la aproape 1.400 de metri altitudine.
Mesaj Ro-Alert transmis în urma incendiului de la depozitul de materiale reciclabile din Alba Iulia
Locuitorii din Alba Iulia și localitățile învecinate au primit marți un mesaj Ro-Alert, în urma incendiului care a cuprins un depozit de materiale reciclabile, prin care li se recomandă să închidă ușile și ferestrele, să astupe gurile de aerisire și să oprească funcționarea instalațiilor de ventilație sau climatizare.
Incendiu la un depozit de PET-uri din Alba Iulia
Un depozit de deșeuri reciclabile din Alba Iulia a fost cuprins marţi de flăcări, fumul provocat de acesta putând fi observat de la câţiva kilometri distanţă.
Într-o piață în creștere, o treime dintre români vor să-și cumpere o locuință
O treime dintre participanții la un sondaj realizat de Reveal Marketing Research declară că își doresc să-și cumpere o locuință, iar cei mai mulți dintre ei urmăresc achiziția unei case.



