Aproximativ trei sferturi din cele 5,3 milioane de conexiuni de internet fix din România permit viteze foarte mari, de peste 100 Mbps, informează autoritatea națională de profil ANCOM.
Economie
Subsidiarele Daimler de la Cugir și Sebeș își reiau treptat activitatea
Unitățile Daimler de la Sebeș și Cugir speră să revină în curând la normal în ceea ce privește activitatea, după o reluare treptată a acesteia în ultimele săptămâni, a afirmat, vineri, managerul Star Transmission & Star Assembly, Klaus Eichhorn.
Premierul crede că Autostrada Sebeș-Turda ar putea fi terminat anul acesta
Termenul stabilit pentru darea în circulaţie a celor două loturi de pe Autostrada Sebeș-Turda aflate în construcţie este 30 noiembrie, dar respectarea acestui grafic nu se poate realiza decât printr-o mobilizare suplimentară, a declarat, vineri, premierul Ludovic Orban.
Pandemia a ridicat prețurile, în aprilie. Cele mai mari scumpiri, la cartofi
Cartofii, articolele chimice și serviciile de telefonie s-au scumpit cel mai mult în luna aprilie a acestui an față de martie, în timp ce ouăle, combustibilii și alte servicii s-au ieftinit.
Șase persoane au fost reținute pentru că fi sustras material lemnos din fondul forestier național
Şase persoane au fost reținute de polițiștii din Alba, fiind bănuite de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, tăiere fără drept de arbori și furt de arbori după ce ar fi sustras din fondul forestier național peste 1.900 de metri cubi de material lemnos.
La 1 iulie se liberalizează prețul gazelor naturale
De la 1 iulie 2020, prețul gazelor naturale nu va mai fi stabilit de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, ci se va forma liber, reflectând condițiile din piață, informează compania E.On România.
Jaf în codru. Percheziții ale poliției pentru probarea unui prejudiciu de peste o jumătate de milion de lei
18 percheziții au loc marți în patru județe la persoane bănuite că ar fi tăiat, fără drept, arbori din fondul forestier național, iar pentru acoperirea faptelor ar fi folosit avize de însoțire false, creând astfel un prejudiciu de peste 570.000 de lei, potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție […]
Firma de panificație din Alba Iulia își poate relua activitatea
Firma de panificaţie din Alba Iulia închisă săptămâna trecută de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba în urma depistării unui focar de coronavirus își poate relua activitatea, cu respectarea anumitor măsuri, potrivit unui comunicat transmis, luni, Agerpres.
Cinci sfaturi pentru cei care se întorc la serviciu, de la cei care nu au plecat de la serviciu
Odată cu relaxarea restricțiilor după 15 mai se vor întoarce la serviciu foarte mulți angajați din birouri și lucrători industriali, după 2 luni de pauză. Mulți sunt îngrijorați pentru sănătatea lor, pe bună dreptate. Dragoș Damian, director general Terapia Cluj, a dat o serie de recomandări pentru angajații care revin […]
Wizz Air lansează primele zbouri Low Cost din Cluj-Napoca spre Abu Dhabi
Wizz Air a anunțat duminică cinci noi rute de pe Aeroportul Internațional Abu Dhabi (AUH). Rutele vor conecta capitala Emiratelor Arabe Unite cu Budapesta și București din iunie 2020 și cu Cluj-Napoca, Katowice și Sofia din septembrie 2020, cu condiția reluării activităților de aviație în țările respective.








