Elevii de liceu vor studia noi materii, care sunt incluse în programa școlară, și vor deveni obligatorii din anul 2025-2026.
Educație
Studenți din 25 de țări sunt înscriși la Universitatea „1 Decembrie 1918”. Ce vârstă are cel mai vârstnic student
Peste o zecime dintre studenții Universității „1 Decembrie 1918″ Alba Iulia sunt străini, provenind din peste 25 de țări, potrivit celor declarate, luni, la festivitatea de deschidere a noului an universitar, găzduită de Casa de Cultură a Studenților, rectorul Daniel Breaz.
Noaptea Cercetătorilor Europeni va avea loc în 29 septembrie. Programul evenimentului
Cercetători renumiți, la nivel național și internațional, vor interacționa cu pasionații de știință la Noaptea Cercetătorilor Europeni, un eveniment care va avea loc pe 29 septembrie în București, dar și în municipiul Alba Iulia, precum și în alte 26 de orașe din România.
Acțiuni antidrog desfășurate de polițiștii din Alba în școli
În primele zile de școală, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu polițiștii Biroului de Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba și cu reprezentanți ai Centrului Regional Antidrog Alba Iulia, au organizat activități informativ-preventive.
Bursele școlare, plătite elevilor la mijlocul lunii noiembrie. Care sunt tipurile de burse și criteriile de acordare?
Luna trecută, noile criterii de acordare a burselor școlare au stârnit reacții vehemente din partea elevilor și părinților. Marți, 12 septembrie, ministerul Educației a anunțat că regulile de acordare a burselor școlare au fost aprobate și urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.
„Meseria, brățară de aur”. Nicolae Ciucă: Nu trebuie deloc să ne fie rușine să optăm pentru un liceu tehnologic
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, prezent luni la deschiderea anului școlar la Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” Blaj, a apreciat în discursul său că nu trebuie să fie o rușine în a opta pentru un astfel de liceu și o școală profesională, afirmând că „meseria este brățară de aur”, și că este nevoie de dezvoltarea acestui segment de învățământ pentru a se putea asigura forța de muncă necesară în economie.
Cât dura anul școlar când era dascăl „Domnu’ Trandafir”. Elevii nu aveau „mai mult de 150 de zile fără școală”
Pe vremea când era dascăl „Domnu’ Trandafir” al lui Sadoveanu, elevii mergeau la cursuri mai mult de 200 de zile pe an! Acum, școala se face din vacanță în vacanță, iar elevii merg mai puțin de jumătate de an la cursuri.
Aproximativ 2.700.000 de elevi și preșcolari încep luni anul școlar 2023-2024
Aproximativ 2.700.000 de elevi și preșcolari încep, luni, cursurile anului școlar 2023-2024, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației.
Cinci absolvenți ai promoției 2023 de la „Mihai Viteazul” au fost admiși la academia brașoveană, la arma Aviație – piloți aeronave cu motoare reactive
Cinci absolvenți ai promoției 2023 a Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia au fost admiși la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov la specializarea Management Aeronautic, arma Aviație – piloți aeronave cu motoare reactive, informează instituția de învățământ militar albaiuliană.
Un nou program de studiu la UMF „Iuliu Haţieganu” la sesiunea de admitere din toamnă
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca anunță noi locuri bugetate și cu taxă la sesiunea de admitere din toamnă.








