Elevii și preșcolarii din Alba Iulia, Sebeș, Câmpeni și Ocna Mureș, precum și cei din Cricău, Unirea și Vințu de Jos vor face cursurile exclusiv în online, după trecerea unităților de învățământ în scenariul 3 – roșu.
Educație
Toate școlile din Alba Iulia trec de joi în scenariul „roșu”
Toate unitățile de învățământ din Alba Iulia trec, de joi, în scenariul roșu, după ce rata de noi îmbolnăviri a depășit 3,1 la mia de locuitori.
Comitetul Local pentru Situații de Urgență închide creșa din Aiud
Vineri, 9 octombrie 2020, Comitetul Local pentru Situații de Urgență, întrunit în ședință online, la ora 19.20, a hotărât închiderea Creșei din municipiul Aiud ca urmare a diagnosticării cu CoVid-19 a unei persoane implicate în activitatea instituției de învățământ, informează Primăria municipiului.
Rectorul Breaz dă asigurări studenților că actul educațional „nu va avea de suferit”
Rectorul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Daniel Breaz, le-a transmis, joi, studenților, în cadrul festivității de deschidere a anului universitar 2020-2021, transmisă online, că, din punct de vedere educațional, niciunul nu va avea de suferit, fiind resurse tehnice în acest sens.
Elevii Colegiului Militar depistați cu CoVid-19 au fost declarați vindecați
Elevii Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia depistaţi cu CoVid-19 cu o zi înainte de începerea anului școlar s-au vindecat și s-au reîntors la unitate, astfel încât în prezent aici cursurile se desfășoară pentru toţi liceenii în sistemul clasic, după scenariul verde.
Părinții fac apel la ministere: schimbați regulile din școli!
Părinții cer ministerelor Educației și Sănătății să modifice regulile de protecție în școli. Printre cerințe se dorește renunțarea la măștile de protecție.
Alegeri locale 2020. Se închid școlile de vineri până marți inclusiv
Școlile se vor închide pentru trei zile din cauza alegerilor, iar elevii vor trece în acest timp în învățământul online.
Masca de protecție ar putea deveni facultativă în școli
Prima săptămână de școală a fost extrem de controversată după ce zeci de părinți și-au exprimat nemulțumire față de purtarea măștii de protecție de către elevi. Noul an școlar a început extrem de greu, iar multe dintre măsurile aplicate în școli au fost contestate de părinți. Unul din subiectele importante […]
Cinci grădinițe din județ vor funcționa săptămâna viitoare în scenariul roșu
Cinci grădinițe din Alba vor funcționa săptămâna viitoare în scenariul 3 (roșu), un liceu și un seminar teologic în scenariul 2 (galben), iar șase unități de învățământ vor trece în scenariul 1 (verde).
Pentru primul semestru, Universitatea „1 Decembrie 1918” va opta probabil pentru scenariul 2
Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia va anunța oficial, cu 7 zile înainte de începerea cursurilor universitare, adoptarea scenariului potrivit, în funcție de evoluția epidemiologică.



