Activitățile culturale se vor desfășura online, la sediul bibliotecii județene și pe Aleea Scriitorilor din parcul central al orașului.
Mozaic
Imagine rară cu Terra! Nava spațială Blue Ghost a aterizat pe Lună.
Nava va fi pe Lună timp de 14 zile terestre și este de așteptat să surprindă imagini cu un apus de soare lunar și o eclipsă totală de Lună.
Legendarul actor Gene Hackman și soția sa, găsiți fără viață în locuința din Santa Fe
Nu există în acest moment indicii care să sugereze că ar fi vorba despre un omor
Alertă la Cernobîl! Explozie la sarcofagul care protejează fosta centrală nucleară în urma unui atac rusesc cu dronă.
Nivelurile de radiații din interior și din exterior rămân normale și stabile. AIEA continuă să monitorizeze situația
Iarna se intensifică! Temperaturi în SCĂDERE și ninsori în toată țara.
Conform avertizării emise de meteorologi, în intervalul vineri, ora 20.00, și marți, ora 10.00, cea mai mare parte a țării va fi afectată de precipitații.
Acte de vandalism la Vatican. Un român s-a urcat pe altarul principal al Bazilicii Sf. Petru şi a deteriorat mai multe candelabre valoroase
Românul în vârstă de 40 de ani s-a urcat pe baldachinul sculptat de Gian Lorenzo Bernini.
Platforma X a lui Elon Musk, în centrul unei anchete penale în Franța din cauza manipulării algoritmilor
Procurorii francezi au deschis o anchetă ce vizează compania X a lui Elon Musk, în urma unor acuzații potrivit cărora aceasta și-a denaturat algoritmii pentru a manipula discursul care are loc pe platforma social media
Acces gratuit la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, la un an de la deschidere
Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei funcționează în cadrul Centrului Cultural Palatul Principilor.
80 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz. Peste un milion de persoane au fost ucise
Cea de-a 80-a aniversare a eliberării Auschwitz va fi marcată pe 27 ianuarie, în contextul ascensiunii partidelor de extremă dreapta în Europa, în special în Germania, țară în care vor avea alegeri parlamentare luna viitoare.
Asigurare de peste 30 de milioane de euro pentru tezaurul expus în Olanda.
Piesele din tezaurul României, dintre care patru artefacte au fost furate, făceau parte din expoziția prezentată la cel mai vechi muzeu de arheologie din Olanda.










