Senatorul PSD Ecaterina Andronescu i-a solicitat, marţi, liderului formaţiunii, Liviu Dragnea, să facă un pas în spate „pentru binele României şi al PSD”, precizând că partidul trebuie să vină în cel mai scurt timp „cu un prim-ministru şi un guvern PSD de super profesionişti”.
Mozaic
Șeful sindicatului polițiștilor: A fost o diversiune pentru a se justifica intervenția în forță a Jandarmeriei
Jandarmeria a gestionat total neprofesionist protestele vineri seară, informaţiile indicând faptul că a existat o diversiune pentru ca jandarmii să intervină în forţă, a declarat, marţi, pentru Agerpres, Dumitru Coarnă, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual (SNPPC).
Vremea frumoasă se schimbă de la mijocul săptămânii
Meteorologii anunţă că săptămâna viitoare începe cu o vreme frumoasă şi cu temperaturi care se vor încadra între 28 şi 34 de grade. Însă, de miercuri, vremea se schimbă uşor şi apar ploile cu descărcări electrice în regiunile de Nord, Centru şi Vest ale ţării.
Președintele Iohannis cere ministrului de Interne să-și asume responsabilitatea pentru gestionarea protestelor
Preşedintele Iohannis solicită ministrului de Interne, Carmen Dan, să-şi asume responsabilitatea pentru modul în care a gestionat situaţia din timpul protestelor şi să prezinte un raport detaliat privind modul în care forţele de ordine au acţionat şi la ordinul cui, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Violențe în Piaţa Victoriei. Sute de persoane au avut nevoie de asistență medicală
Peste 100.000 de protestatari au blocat, vineri, centrul capitalei. Toate străzile din jurul Guvernului au fost baricadate de forţe de ordine. Primele incidente au început în jurul orei 16.00, informează Digi24.ro.
Pâinea, uleiul, peștele, biletele de avion și serviciile de salubritate s-au scumpit cel mai mult în iulie
Produsele de morărit şi panificaţie, uleiul şi peştele proaspăt s-au scumpit cel mai mult în decursul lunii iulie faţă de iunie, la fel şi tarifele pentru biletele de avion şi cele pentru servicii de apă şi salubritate, reiese din datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.
Dragnea anunță că pensia minimă „va fi o indemnizație socială”
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că, potrivit noii legi a pensiilor aflată în dezbatere publică, pensia minimă va fi diferenţiată în funcţie de vechimea în muncă şi că pensia de urmaş va fi formată din pensia soţului supravieţuitor şi 25% din cea a soţului decedat.
USR: ANI nu a cercetat averea uriaşă pe care Liviu Dragnea nu o poate justifica
Uniunea Salvaţi România susţine că Agenţia Naţională de Integritate nu a finalizat cercetările în ceea ce priveşte averea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, liderul PSD, deşi USR a depus o sesizare în acest sens în urmă cu un an de zile.
Familia Aurei Ion contestă clasarea dosarului accidentului din Apuseni: „Vom urma toate căile legale”
Familia Aurei Ion, tânăra care şi-a pierdut viaţa în urma accidentului din Apuseni, spune că va urma toate căile legale pentru a contesta decizia de clasare parţială a dosarului de la PÎCCJ, acuzând totodată procurorii că probele au fost instrumentate în mod eronat, fapt pentru care a mers la CEDO.
Mihai Fifor, despre reluarea stagiului militar obligatoriu: Vă reamintesc faptul că stagiul militar în România este suspendat, nu anulat
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă în care a prezentant bilanţul instituţiei în primele şase luni ale acestui an, că în cadrul ministerului s-a discutat de mai multe ori despre reintroducerea stagiului militar obligatoriu.








