Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri că a decis să trimită la Curtea Constituţională pachetul legilor Justiţiei, dar şi la Comisia de la Veneţia.
Mozaic
Modificările codurilor penale intră în lucru în Parlament. UE caută o soluție împotrivă slăbirii Justiției
Comisia specială parlamentară pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul Justiţiei începe miercuri dezbaterile generale asupra modificărilor codurilor penale. Potrivit ordinii de zi a lucărilor comisiei, miercuri, începând cu ora 12,00, vor avea loc dezbaterile generale asupra iniţiativelor legislative de modificare a Legii 286/2009 privind Codul penal, Legii […]
Realitate sumbră: 3 milioane de români vor dispărea din statistici în următorii 30 de ani
Fenomenul de îmbătrânire a populaţiei se adânceşte în România de la un an la altul. În actualul ritm, în 30 de ani, populaţia României va ajunge la nivelul anului 1950, iar în 2100 vom fi mai putini cu şapte milioane şi jumătate.
Al doilea transplant pulmonar bilateral, efectuat la Spitalul „Sf. Maria” din București
Echipa Spitalului Clinic „Sf. Maria” din Bucureşti a efectuat luni noaptea un al doilea transplant pulmonar bilateral, unui pacient de 47 de ani, cu boala bronşiectatică, potrivit unui comunicat al instituţiei medicale.
Cîțu (PNL): „România nu mai poate evita o criză economică de proporții”
Senatorul PNL Florin Cîţu susţine că România nu mai poate evita o criză economică de proporţii.
Numărul deceselor cauzate de rujeolă a ajuns la 50
Numărul deceselor cauzate de rujeolă a ajuns la 50, a informat Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică România.
Comisia Națională de Prognoză a revizuit în creștere proiecţia de inflație pentru 2018
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit în creştere la 3,2%, de la 2,6%, proiecţia privind inflaţia la sfârşitul acestui an, în varianta de primăvară a Prognozei pe termen mediu 2018 – 2021, publicată vineri.
Președintele Iohannis solicită public demisia Vioricăi Dăncilă. „Nu face față poziției de prim-ministru”
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că retrage încrederea premierului Viorica Dăncilă, susţinând că aceasta nu face faţă poziţiei de prim-ministru. În context, şeful statului i-a cerut public demisia Vioricăi Dăncilă.
Renault, venituri de 13,16 miliarde de euro în T1, Dacia a raportat vânzări record
Veniturile Renault au crescut cu 0,2% în primul trimestru din 2018, uşor sub estimările analiştilor, deoarece producătorul auto francez a fost afectat de reducerea vânzărilor în India, China şi Coreea de Sud, şi de aprecierea euro, dar livrările brandului Dacia au ajuns la un nivel record, transmite Reuters.
Fostul vicepremier Sevil Shhaideh, pus sub urmărire penală
Procurorii anticorupţie au dispus schimbarea încadrării juridice şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), în dosarul „Belina”.








