Un carambol în care au fost implicate cinci autoturisme și un camion TIR s-a produs joi dimineața pe Autostrada A1, între Sebeș și Orăștie. Nu există victime, însă pompierii au intervenit pentru a preveni izbucnirea unui incendiu.
Social
Femeie aflată în vacanță la Arieșeni, accidentată grav după ce s-a răsturnat cu un ATV
O femeie a fost grav rănită, iar un bărbat s-a ales cu leziuni ușoare, după ce s-au răsturnat miercuri, cu un ATV, pe DN75, în zona Arieșeni-Vârtop. A fost solicitată intervenția unui elicopter SMURD, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba.
Razie la Zlatna. Polițiștii au reținut două permise de conducere și au dat amenzi de aproape 12.000 de lei
Marți, 21 februarie, polițiștii din Zlatna au organizat o acțiune de creștere a siguranței publice și prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului, precum și a evenimentelor rutiere, informează Inspectoratul de Poliție Județean Alba.
Bărbat din Aiud reținut pentru furt din locuințe
Marți, 21 februarie, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 40 de ani, din Aiud, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, informează Inspectoratul de Poliție Județean Alba.
Aiud. A început reabilitarea podului de pe strada Abrudului
Au început lucrările de reabilitare a podului de pe strada Abrudului din municipiul Aiud, informează Primăria Aiud. Reabilitarea face parte din proiectul mai amplu privind modernizarea infrastructurii rutiere supraterane pe străzile Avram Iancu, Moților, Abrudului și continuând către pădurea Sloboda.
Un autoturism a luat foc în centrul Blajului
Un autoturism aflat pe strada Republicii din municipiul Blaj s-a aprins, pompierii fiind solicitați să intervină pentru stingerea incendiului.
România continuă să aibă cea mai ridicată rată a mortalităţii în accidente rutiere din UE
Aproximativ 20.600 de persoane și-au pierdut viața în urma unui accident rutier în cursul anului trecut în Uniunea Europeană, o creștere cu 3% față de 2021, dar o scădere cu 10% față de nivelul de dinaintea pandemiei, în 2019, arată datele preliminare publicate marți de Comisia Europeană.
Cod galben de intensificări ale vântului în sudul Transilvaniei
Administrația Națională a Meteorologie a emis o nouă avertizare Cod galben de intensificări ale vântului valabilă marți local în sudul, centrul și estul țării, unde vor fi rafale de 55…65 km/h, și mai ales în nordul Moldovei și sudul Transilvaniei, unde viteza vântului ajunge la 75…85 km/h.
Avertizări Cod galben de vânt în zone din Transilvania, Muntenia și Dobrogea
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o serie de avertizări nowcasting Cod galben de vânt, ce vizează mai multe zone din Muntenia, Transilvania și Dobrogea, în următoarele două ore.
Două biserici din localitatea Șibot, sparte de hoți
Două biserici din localitatea Șibot au fost sparte în noaptea de sâmbătă spre duminică de persoane necunoscute, care au sustras din interiorul lăcașurilor de cult sume de bani, a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean Alba.








