Un adolescent în vârstă de 17 ani, cetățean german, a fost reținut pentru că a omorât-o pe o localnică din Mediaș, marți, la amiază, în plină stradă, el invocând „motive legate de rasă”, a informat prim procurorul adjunct al Pachetului de pe lângă Tribunalul din Sibiu, Mihaela Ruginosu, printr-un comunicat de presă.
Social
Accident pe DN1, la Teiuș
Un accident în care au fost implicate două autovehicule a avut loc miercuri la prânz pe DN1 în orașul Teiuș. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba, accidentul s-a soldat cu doi răniți.
Refugiați ucraineni care tranzitează cu trenul Blajul și Aiudul, ajutați seară de seară de voluntari locali
Câteva femei inimoase din Blaj au reușit ca de peste o lună, alternativ cu un grup de părinți din Aiud, să facă mai ușoară călătoria cu trenul spre Occident a câtorva mii de refugiați ucraineni, oferindu-le acestora sandwich-uri, apă, dulciuri, diverse produse de igienă, pahare și farfurii de unică folosință și, uneori, medicamente.
Reportaj video. Iadul războiului de pe strada Gării din orașul Bucea
Zeci de mașini militare ruse, printre care și numeroase tancuri, care au explodat în urma unui atac cu drone Bayraktar și care se află încă pe strada Gării din orașul Bucea, oferă imagini cutremurătoare despre luptele purtate la nord-vest de Kiev.
O autoutilitară încărcată cu pet-uri a luat foc pe autostradă
O autoutilitară încărcată cu recipiente de plastic alimentare a luat foc pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu- Sebeș, imediat după miezul nopții de luni spre marți, informează reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba.
Tânăr cercetat pentru conducere fără permis, după plimbarea de duminică seara
Duminică, 10 aprilie, în jurul orei 19.30, polițiștii din Câmpeni au depistat un bărbat, de 30 de ani, din comuna Petru Rareș, județul Bistrița-Năsăud, în timp ce conducea un autoturism în comunei Bistra, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Botoșănean reținut de polițiștii din Teiuș
Un tânăr din județul Botoșani a fost reținut de polițiștii din orașul Teiuș, fiind cercetat pentru furt și conducere fără permis după ce ar fi sustras, într-o noapte, două autoturisme pe care le-ar fi condus pe drumurile publice. Polițiștii cred că acesta ar fi provocat și un accident soldat cu pagube materiale.
Cugir. Trotinetist accidentat de un tânăr de 22 de ani
Vineri, 8 aprilie, în jurul orei 12.30, pe strada Victoriei din Cugir, un șofer de 22 de ani din Cugir a acroșat o trotinetă electrică manevrată de un bărbat de 30 de ani.
Accident fără victime în Sebeș. Șoferul era băut
Vineri seara, în jurul orei 22.30 polițiștii rutieri din Sebeș au intervenit, pe strada Grivița din municipiu, unde un autoturism condus de un bărbat, de 30 de ani, din Sebeș, a fost implicat într-un eveniment rutier, fără victime.
Cu ordinul de protecție nu e de glumit! Reținut de polițiști pentru că s-a apropiat de mama sa
Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș au reținut un bărbat din comuna Daia Română, care a încălcat măsurile dispuse printr-un ordin de protecție emis de instanță și s-ar fi apropiat de mama sa.








