Opt judoka legitimați la Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia s-au clasat, sâmbătă, pe podium, la Etapa Euroregională U 13, U 15 a Campionatului Național, care s-a desfășurat în acest an simultan cu Cupa LPS „Cetate” Deva.
Sport
Record la Campionatul Național de Powerlifting: 31 de medalii obținute de CS Unirea
Cei șase sportivi legitimați la CS Unirea Alba Iulia, care au participat la Campionatul Național de Powerlifting, au obținut, în total, 31 de medalii, informează clubul.
Alergare: Ionuț Zincă, victorii pe linie la primele competiții oficiale
Sportivii secției de Orientare din cadrul Clubului Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia au luat startul în primele competiții oficiale din sezonul de orientare în alergare. Acestea s-au desfășurat sâmbătă și duminică la Sfântu Gheorghe, informează clubul.
Judoka Alexandru Călin Sibișan, locul al treilea la Campionatul Național Individual U16
Alexandru Călin Sibișan, judoka legitimat la Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia, a obținut duminică locul al treilea la Campionatul Național Individual U16, la categoria 81 de kilograme.
Sportivii de la clubul „Unirea”, din nou pe podium. Acum, halterofilii
Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia a obținut primele clasări pe podium din acest an, prin sportivul Robert Ionuț Năstase, la Campionatul Național de Haltere și Cupa României de Juniori 1.
Volei Alba Blaj s-a calificat în semifinalele Cupei CEV la volei feminin
Echipa de volei feminin Volei Alba Blaj s-a calificat marţi, pe teren propriu, în semifinalele Cupei CEV, după ce a învins formaţia turcă Galatasaray Istanbul, cu scorul de 3-0, în manşa retur din sferturile competiţiei.
O vârstnică din Apuseni, transportată la spital cu șenilata
O femeie de 86 de ani dintr-un cătun din Apuseni care avea nevoie de ajutor medical a fost transportată joi de către pompierii militari cu o autoşenilată, din cauza drumului impracticabil acoperit de un strat consistent de zăpadă.
Cum au ajuns mănușile boxerului blăjean Nicolae Linca la Muzeul Sportului din București
România are la box o singură medalie olimpică de aur, amintește, într-o relatare audio, Europa FM. Medalia în cauză a fost câștigată în 1956, la Jocurile Olimpice de la Melbourne, de către boxerul Nicolae Linca, născut la Blaj la 1 ianuarie 1929.
„Identități multiculturale. 100 de artiști” a ajuns la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia
Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia găzduieşte, la sfârşit de an, una din cele mai reprezentative expoziţii de artă plastică: „Identități multiculturale. 100 de artiști – 15 etnii” (albaneză, armeană, cehă, germană, greacă, italiană, macedoneană, maghiară, română, ruteană, sârbă, slovacă, tătară, turcă, ucraineană). Gândită ca un demers artistic menit […]
Gala Laureaților Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia a ajuns la ediția a doua
Conducerea Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia și-a propus să facă din Gala Laureaților o tradiție, un eveniment în cadrul căruia să-și premieze cei mai buni sportivi, antrenori și oamenilor care au contribuit la realizarea performanței.








