Fostul comentator sportiv Cristian Ţopescu a murit marţi în secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul Elias, a confirmat pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Silvius Negoiţă.
Alte știri
O nouă atenționare meteo. Este valabilă pentru cea mai mare parte a țării
ANM a emis o atenţionare de instabilitate atmosferică, valabilă de marţi, de la ora 12.00, până miercuri, ora 14.00, pentru cea mai mare parte a ţării.
Bosch pune piatra de temelie pentru o nouă clădire de birouri la Blaj. Oportunităţi de carieră
Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, a demarat lucrările de construcţie la o nouă clădire administrativă în cadrul fabricii din Blaj. La ceremonia oficială de aşezare a pietrei de temelie din 10 mai 2018 au fost prezenţi membri ai managementului companiei şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.
Zeci de palestinieni uciși în timpul protestelor împotriva mutării la Ierusalim a Ambasadei SUA
Cel puţin 37 de palestinieni au fost ucişi luni în Fâşia Gaza de soldaţi israelieni la frontieră, unde zeci de mii de persoane protestează împotriva mutării la Ierusalim a Ambasadei SUA din Israel, conform unui nou bilanţ transmis de Ministerul Sănătăţii local, conform AFP şi dpa.
Bărbat din Teiuș, arestat la Cluj pentru furt şi tâlhărie
Un bărbat de 30 de ani, din Teiuş, a fost arestat la Cluj-Napoca, după ce a comis un furt şi o tâlhărie.
Fost șef al SRI Alba, obligat să-i plătească despăgubiri lui Traian Berbeceanu
Un fost şef al SRI Alba va trebui să-i plătească despăgubiri în valoare de 20.000 de lei fostului şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba Iulia, Traian Berbeceanu (foto), pentru „prejudiciul moral suferit” de acesta în urma unor acuzaţii făcute într-o emisiune a unui post central de […]
Opoziția acuză: Comisarul Crețu a transmis „o scrisoare fatală” Guvernului
Deputatul PNL Lucian Bode a prezentat, luni, o scrisoare transmisă de comisarul european Corina Creţu premierului Viorica Dăncilă şi miniştrilor Fondurilor Europene, Rovana Plumb, şi Transporturilor, Lucian Şova, în care aceasta se arată îngrijorată cu privire la proiectele de infrastructură de transport.
Guvernul ungar intenționează să creeze un nou tribunal administrativ, în pofida criticilor
Guvernul ungar intenţionează să creeze un nou tribunal consacrat problemelor legate de administraţia publică, a indicat luni ministrul ungar al justiţiei, Laszlo Trocsanyi, în pofida temerilor opoziţiei privind o creştere a influenţei politice asupra magistraţilor, relatează Reuters.
Rata anuală a inflației a urcat la 5,2%, cel mai mare nivel din ultimii 5 ani
Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna aprilie la 5,2%, cel mai înalt nivel din iunie 2013, când a fost 5,37%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Proiectul „Pădurea de Mâine” continuă cu plantarea a peste 6.300 de puieți în Parcul Național Călimani
Pe 12 mai, proiectul „Pădurea de Mâine” a mobilizat aproape 600 de voluntari care au ajutat la reîmpădurirea cu 6.340 de puieți de molid, brad și larice pe o suprafață de 2 hectare de teren, situată în Parcul Național Călimani, pe raza localității Poiana Negrii, comuna Dorna Candrenilor.








