Un aparat de zbor de mici dimensiuni a aterizat forțat la Vurpăr, la contactul cu solul avionul răsturnându-se. Cu toate acestea, pilotul a scăpat teafăr din accident, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) a județului Alba.
Alte știri
Ziua pământului, marcată de pompierii militari printr-o acțiune de ecologizare
Ziua pământului a fost marcată de pompierii militari printr-o acțiune de ecologizare, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba.
Polițiștii rutieri se așteaptă ca drumurile spre munte și spre litoral să se aglomereze sâmbătă
Centrul Infotrafic a transmis sâmbătă că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naționale cu stațiuni montane intens circulate la nivel național, DN 1 Ploiești-Brașov și DN 7 Pitești-Sibiu, precum și pe cele două autostrăzi către litoral, A 2 București-Constanța și A 4 Ovidiu-Agigea.
CSO Voluntari a cucerit în premieră titlul de campioană națională la volei feminin
CSO Voluntari 2005 a câștigat în premieră titlul de campioană națională la volei feminin, după ce a învins-o pe deținătoarea titlului, CSM Volei Alba-Blaj, cu 3-1 (19-25, 25-22, 25-19, 25-17), vineri seara, în deplasare, în al treilea meci al finalei Diviziei A1 la volei feminin.
Îngrijitoare a unei grădinițe din Cugir, lovită cu pumnul în față de mama unui copil
O îngrijitoare a unei grădinițe din Cugir ar fi fost agresată în incinta instituției de învățământ de către mama unui copil, pe fondul unor discuții legate de comportamentul fiicei femeii. Fapta a avut loc în urmă cu o săptămână, iar Poliția Alba a anunțat joi că în cauză se fac […]
Ursul apărut în apropiere de Alba Iulia a fost eutanasiat
Ursul identificat, joi, în apropierea autostrăzii Sebeș – Turda, pe raza localității Oarda, localitate componentă a municipiului Alba Iulia, a fost eutanasiat, din cauza rănilor pe care le avea.
Prezența unui urs, semnalată în apropierea autostrăzii, la Oarda
Prezența unui urs a fost semnalată, joi, în apropierea autostrăzii Sebeș – Turda, în zona localității Oarda, localitate componentă a municipiului Alba Iulia.
Pentru că a vrut să scape de brățara electronică, un sibian a ajusn după gratii
Polițiștii l-au reținut miercuri pe un bărbat care și-a distrus brățara electronică ce i-a fost montată după ce și-a amenințat cu moartea soția și cei trei copii, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu, Elena Welter.
Prima serie de recrutare pentru Armată. Cei mai mulți dintre candidați nu au trecut proba fizică
Statul Major al Apărării a analizat, în lunile februarie, martie și aprilie, desfășurarea primei serii de recrutare-selecție a soldaților profesioniști din acest an, un proces constituit, în principal, din fazele de înscriere și selecție a candidaților, respectiv de repartiție în unități a candidaților admiși.
Deputatul Achimaș-Cadariu: „Volumul de pacienți în zona de cancer s-ar putea cel puțin dubla”
Deputatul și chirurgul Patriciu Achimaș Cadariu crede că ar trebui să ne pregătim încă de pe acum pentru o creștere accelerată a numărului de îmbolnăviri de cancer și bolile cardiovasculare.








