Mai multe piese unicat pentru fosta provincia Dacia Romană, cum ar fi un vas de bronz, care face parte din categoria balsamaria, o fibulă de bronz pe care sunt reprezentați doi cai sau o coasă de fier, au fost descoperite de arheologii Muzeului Național al Unirii în zona de extindere a Cimitirului Municipal din Alba Iulia.
Alte știri
Experții FMI au ajuns în România. „V-ați întins mai mult decât vă ajunge plapuma, cheltuiți fără să puneți nimic în loc”
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat că s-a întâlnit cu experții Fondului Monetar Internațional, care au cerut atenție în reducerea deficitului bugetar. Aceeași solicitare a avut-o anterior și Comisia Europeană. „Miza? Riscul să pierdem 75 miliarde euro”, a declarat Boloș.
Delgaz Grid a testat, în premieră în România, încălzirea locuințelor cu un amestec de hidrogen și gaze naturale
Un amestec de hidrogen și gaze naturale a fost testat de distribuitorul de gaze naturale Delgaz Grid în localitatea Dârlos, din județul Sibiu, se arată într-un comunicat al companiei, membră a Grupului E.On România.
Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba inaugurează un nou raft în teritoriu, la Întregalde
Joi, 28 septembrie 2023, la ora 11.30, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba inaugurează un nou raft în teritoriu, la Întregalde, informează instituția de cultură. Cu această ocazie, între Primăria Comunei Întregalde și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba se va încheia un parteneriat în baza căruia se vor putea organiza diferite alte activități culturale.
Polițiștii din Alba au ieșit la vânătoare de vitezomani. S-au întors cu o „pradă” bogată
În perioada 16 – 22 septembrie 2023, Serviciul Rutier Alba a organizat, pe raza întregului județ, o acțiune ce a avut ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră și depistarea și sancționarea participanților la traficul rutier care nu respectă normele legale privind circulația pe drumurile publice, informează Inspectoratul de Poliție Județean Alba.
Aiudul va sărbători Ziua Recoltei se va sărbători în 30 septembrie
Aiudenii vor sărbători Ziua Recoltei sâmbătă, 30 septembrie, informează Primăria municipiului Aiud. Manifestarea denumită Ziua Recoltei a devenit un eveniment tradițional local în Aiud.
Guvernul a adoptat „proiectul privind măsurile fiscal-bugetare”
Guvernul a adoptat, luni, proiectul de lege privind „oprirea risipei bugetare”, combaterea evaziunii și asigurarea echității fiscale, după ce au fost dezbătute observațiile de la „ministerele avizatoare”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
Fiul unei foste procuroare DIICOT și-a împușcat prietenul care l-a înjunghiat, în Constanța
Mai multe focuri de armă s-au auzit noaptea trecută, în cartierul Tomis Nord din Constanța. Fiul unei foste procuroare DIICOT și-a împușcat un prieten, după ce a fost înjunghiat de către acesta.
Compania de consultanță Deloitte: Cererea de gaze naturale în Europa va scădea semnificativ în următorii 20 de ani
Cererea de gaze naturale în Europa va scădea semnificativ în următorii 20 de ani, conform unui studiu realizat de compania de consultanță Deloitte și Institutul ecologic german Oeko, transmite DPA.
Un nou val de CoViD-19? România înregistrează o multiplicare de 25 de ori cazurilor de îmbolnăvire
Numărul cazurilor noi de CoViD a crescut de 25 de ori în ultimele două luni. Potrivit autorităților medicale românești, au fost înregistrate peste 11.000 de cazuri noi doar săptămâna trecută.








