Alte știri

Administrație

Vicepreședintele UniTeR: „Sperăm să se accepte ceea ce noi am propus și să nu desființăm aceste instituții”

Vicepreședintele UniTeR, Aura Corbeanu, a declarat, luni, la Alba Iulia, că, din comunicarea avută până în prezent cu factorii de decizie, ar reieși că se va ține cont de solicitările prezentate în memoriul înaintat Guvernului, la începutul lunii august, referitor la consecințele pe care le-ar avea asupra sectorului public cultural anumite măsuri prevăzute în proiectul de ordonanță de urgență pentru reducerea cheltuielilor bugetare.

Cultura

Șuier și comisarul șef Cosmin Adrian Iana, echipa care a schimbat imaginea Centrului Chinologic din Sibiu

Centrul Chinologic Sibiu, singura instituție de acest fel din România și una dintre cele mai mari școli de profil din Europa trece printr-o perioadă cu adevărat prosperă. S-a schimbat conducerea, se fac investiții majore în modernizări, iar în această instituție a fost pregătit și câinele care a devenit imaginea Ministerului Afacerilor Interne: celebrul și inconfundabilul Șuier.