Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, care spune că a aflat din presă că i s-ar fi făcut plângere penală pentru că nu a semnat contractul pentru delegarea serviciului de transport public local, susține că acest lucru ar fi provocat de faptul că ar deranja pentru că vrea „transparență totală” în cheltuirea banilor.
Alte știri
Doi polițiști au salvat viața unui bărbat care voia să se sinucidă
Doi polițiști din Alba au salvat viața unui bărbat hotărât să se sinucidă, pe care l-au găsit, inconștient, într-o mașină, intoxicat cu gazul unei butelii, a informat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean Alba.
Populația școală scade cu peste 660 de elevi. Vor fi mai puține clase a IX-a
Înființarea unui număr mai mic de clase în anul școlar 2021-2022 în unitățile de învățământ din Alba este consecința faptului că în acest an vor fi mai puțin cu peste 660 de absolvenți de clasa a VIII-a, a explicat, marți, într-o conferință de presă, șeful Inspectoratului Şcolar Județean (ISJ) Alba, Cornel Sandu.
O minoră a dispărut dintr-un centru rezidențial. Este dată în urmărire
O minoră de 13 ani a fost dată în urmărire după ce, pe 23 ianuarie, a plecat dintr-un centru rezidențial din Alba Iulia, dispariția acesteia fiind anunțată marți de Poliție.
Spitalul din Blaj are un aparat RMN de ultimă generație
Locuitorii din Blaj şi din satele de pe Valea Târnavelor au de luni la dispoziție un aparat RMN de ultimă generație, în valoare de 800.000 de euro, achiziționat de Spitalul Municipal Blaj, aceştia nemaifiind astfel obligați să se deplaseze până în Alba Iulia, Sibiu sau Cluj-Napoca pentru astfel de investigații.
Primăria Alba Iulia achiziționează autobuze electrice din Cehia
O firmă din Cehia va livra municipalității Alba Iulia 13 autobuze electrice, 13 stații de încărcare lentă și 4 stații de încărcare rapidă, în valoare de peste 34,2 milioane de lei, a anunțat, luni, pe pagina sa de Facebook, primarul Gabriel Pleșa. „Cu bucurie vă anunț că am semnat contractul […]
Inspectoratul Școlar confirmă: anul viitor, județul va avea cu 19 clase mai puțin
Inspectoratul Școlar Județean Alba a transmis la Ministerul Educației lista cu clasele propuse să funcționeze în anul școlar 2021-2022. Dintre acestea, lipsesc 19 clase din învățământul liceal și profesional, așa cum se zvonise public.
Bunuri sustrase din magazin și ascunse în scaunul cu rotile, într-un loc special amenajat
Un bărbat și o tânără dintr-un sat din Alba sunt cercetați de polițiști după ce au sustras diverse bunuri din incinta unui magazin din municipiul reședință, pe care le-au ascuns într-un compartiment special amenajat sub șezutul unui scaun cu rotile.
Pastor amendat pentru participanții la un botez care nu aveau mască de protecție
Un pastor a fost amendat cu 5.000 de lei după ce polițiștii au intervenit duminică seara la o biserică din localitatea Șard, unde se desfășurau o slujbă religioasă și un botez la care participau aproximativ 60 de persoane, fără ca aceștia să folosească măști de protecție sanitară.
Primăria Aiud reacționează și cere relații privind „frigul îngrozitor din saloanele” Spitalului Municipal
Primăria Aiud a reacționat la o sesizare făcută de un cetățean din municipiul Aiud care a denunțat mai multe aspecte necorespunzătoare cu care s-ar fi confruntat în cadrul spitalului municipal.








