Poliția Rutieră a semnat un protocol cu CNAIR și va folosi camerele de supraveghere cu rol de radare fixe din 2019. Sistemul funcționează cu ajutorul unor senzori montați în asfalt.
Etichetă: CNAIR
Prefectura Bihor anunță firmele care vor construi Autostrada Borș – Suplacu de Barcău
Două firme bihorene, Trameco SA şi Drumuri Bihor SA, fac parte din asocierea care a câştigat licitaţia pentru construirea a două tronsoane ale Autostrăzii Borş – Suplacu de Barcău.
Lapte și miere la Compania de Drumuri, unde „curge” cu autostrăzi finalizate. Realitatea din teren
„Anul acesta ne-am gândit să dăm în trafic în total 100 de kilometri de autostradă, pentru că e anul 100, ca să contribuim într-un fel la Centenar”, a declarat, într-un interviu directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga.
Loturile 3 și 4 ale autostrăzii Sebeș-Turda, între Aiud şi Turda, deschise circulației de luni seara
Loturile 3 şi 4, în lungime totală de 28,7 kilometri, între Aiud şi Turda, ale autostrăzii Sebeş-Turda, vor fi deschise circulaţiei luni seara, la patru ani de la demararea lucrărilor, după ce cele două tronsoane au fost recepţionate luni de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Compania de Drumuri inspectează loturile 3 și 4 din Sebeș-Turda. Circulația ar putea fi deschisă astăzi
Cei circa 29 de kilometri de autostradă de pe Loturile 3 și 4 a autostrăzii A10 Sebeș – Turda ar putea fi deschiși circulației rutiere luni seara. Compania de Drumuri a început luni dimineață inspecția lucrărilor în vederea recepției.
Scepticism în privința deschiderii loturilor 3 și 4 din Autostrada Sebeș-Turda: Se pot inventa motive pentru a nu se da drumul la trafic
Asociația Pro Infrastructură (API) susține că luni seara ar urma să se deschidă circulația pe Autostrada A10 între Aiud și Turda.
Cum se lucrează pe Autostrada Sebeș-Turda. Realitatea din teren este dezamăgitoare | VIDEO
Asociaţia Pro Infrastructură face un apel către CNAIR să ia măsuri pentru urgentarea emiterii deciziei de expropriere pentru terenurile suplimentare, astfel încât lucrările să meargă ceva mai repede decât arată imaginile surprinse în urmă cu două zile pe lotul 2 al Autostrăzii A10 Sebeş-Turda.
Site-ul CNAIR nu este funcţional, din cauza unui atac cibernetic
Site-ul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) nu poate fi accesat la ora transmiterii acestei ştiri, fiind ţinta unui atac cibernetic, a declarat, luni, pentru Agerpres, Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al companiei.
Se deschide Autostrada Turda – Aiud! Se ține CNAIR de promisiune?
Autostrada A10 Sebeş-Turda este pregătită pentru traficul rutier. Primele tronsoane vor fi probabil deschise în mai puțin de două luni.
VIDEO „Pro Infrastructura”: Loturile 3-4 ale A10 sunt finalizate și sigure
Reprezentanții Asociației „Pro Infrastructura” au realizat, vineri dimineața, un drive test pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Sebeș-Turda pentru a demonstra că acestea sunt finalizate și sigure pentru circulația auto.








