Aproape jumătate dintre persoanele din Alba care au accesat anul trecut măsura de mobilitate geografică, angajându-se în localităţi situate chiar şi la peste 50 de km distanţă de domiciliu, au peste 45 de ani, potrivit unui raportat prezentat, joi, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social.
Etichetă: Comisia de dialog social
Scade numărul furnizorilor care asigură îngrijiri medicale la domiciliu
Opt furnizori asigură în Alba servicii de îngrijire medicale la domiciliu, număr în scădere cu şase faţă de anul 2017, potrivit unui material prezentat, marţi, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social Alba.
Douăsprezece comune din Alba nu au medic de familie
Aproape o cincime din comunele din judeţul Alba nu au medic de familie, o situaţie deficitară înregistrându-se şi în câteva oraşe, unde numărul existent este mai mic decât cel necesar, potrivit unui material prezentat, marţi, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social Alba.
Timpul de soluționare a cererilor de pensionare – prea lung. Prefectul cere scurtarea lui
Miercuri, la sediul Instituției Prefectului – județul Alba, s-a desfăşurat şedinţa Comisiei de Dialog Social a judeţului Alba, având ca teme o informare privind comasarea unităților de învățământ din județul Alba și modul de soluționarea a cererilor privind pensiile.








