Istoricul de artă Doina Lemny, care cercetează de circa 30 de ani opera și viața lui Constantin Brâncuși, susține că circulă multe legende despre marele sculptor care îi strică puțin imaginea, cum este și cea legată de relația de dragoste cu Maria Tănase, care în realitate nu a existat.
Etichetă: Constantin Brâncuși
6 iulie este Ziua internațională a sărutului
Ziua internațională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea Britanie și, în decurs de câțiva ani, a devenit o sărbătoare internațională. Scopul acestei zile este de a oferi încă o bună oportunitate celor îndrăgostiți de a fi aproape unul de celălalt, dar și de a evidenția varietatea de sensuri pe care le poartă acest gest.
Încercarea moarte n-are. Breaz vrea și el să cumpere Cumințenia Pământului
Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz, a afirmat miercuri că instituţia pe care o reprezintă va demara discuţii cu proprietarii lucrării Cuminţenia Pământului după ce va fi aprobat bugetul pe 2019.








