Perioada de pregătire din această iarnă a ajuns la final pentru CSM Unirea Alba Iulia, după șase săptămâni intense de antrenamente și șase partide de verificare. „Alb-negrii” au testat formule, au rulat întregul lot și au pus accentul pe omogenitate înaintea reluării campionatului. Rezultatele amicalelor Formația din Cetatea Marii Uniri […]
Etichetă: fotbal
Doliu în fotbalul românesc. A murit Gigi Mulțescu
Doliu în fotbalul românesc
E oficial. Mircea Lucescu este noul selecționer al echipei naționale de fotbal a României
Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din istoria fotbalului românesc, a fost instalat oficial, marţi, în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României, pe care a mai ocupat-o în urmă cu 38 de ani
Polițist, fotbalist. Sau cum se respectă regula potrivit căreia cei de la centru vor fi întotdeauna primii
Polițiștii din Alba Iulia sunt cei mai buni fotbaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba, potrivit rezultatelor acumulate în urma disputării a 14 etape, derulate în perioada martie-noiembrie, competiție la care au participat 8 echipe.
Memorialul „Iani Mitracu” a ajuns la cea de-a cincea ediție
Ce-a de-a V-a ediție a turneului de fotbal dedicat memoriei fostului polițist și fotbalist Iani Mitracu și-a desemnat câștigătorii. Peste 130 de polițiștii din județul Alba, s-au confruntat pe terenul de fotbal.
Echipele românești nu vor mai putea evolua în Europa League din 2021
UEFA a înfiinţat o nouă competiţie continentală la nivelul echipelor de club – UEFA Europa Conference League, cea care va debuta din 2021.
Stadionul Ghencea urmează să fie demolat. Mai multe legende ale clubului Steaua au sosit pe teren în „ultima zi de viață” a arenei
Ultima zi din “viaţa” Stadionului Ghencea a sosit, iar mai multe figuri emblematice ale clubului Steaua au mers pe arenă, marţi, 28 august, pentru evenimentul organizat de CSA.
CFR Cluj, campioana României pentru a patra oară. FCSB a pierdut din nou titlul în ultima etapă
CFR Cluj-Viitorul Constanţa 1-0 şi Poli Iaşi-Universitatea Craiova 1-2 au fost rezultatele din ultima etapă a Ligii 1, în urma cărora CFR Cluj a devenit din nou campioana României.
Bani publici pentru Metalurgistul Cugir
Arena din Cugir unde joacă echipa Metalurgistul Primăria Cugir a câştigat definitiv un proces cu miză de 2.772.000 de lei (aproximativ 600.000 de euro).
Muntenegru vs Romania (de la ora 21:45)
Cu trei meciuri inainte de finalul preliminariilor, Romania pastreaza sanse teoretice de a ajunge la baraj. Pentru nationala lui Christoph Daum (inca in functie), lucrurile sunt simple: este nevoie de victorii pe linie si de jocul rezultatelor.









