Inițial, Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit cu trei autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj medical, fiind suplimentate ulterior forțele cu încă două autospeciale de stingere și două de primă intervenție și comandă.
Etichetă: incendiu
Incendiu pe platforma industrială din Sebeș: patru persoane rănite, două în stare gravă
Una dintre victime va fi transportată cu elicopterul SMURD la Spitalul Județean de Urgență Timișoara, alta – la Spitalul Județean Mureș, urmând să fie transferată ulterior la Spitalul de Urgență „Bagdasar-Arseni” din București.
Incendiu de proporții, urmat de explozii, la UM Cugir
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 8:00, însă echipajele ISU continuă intervenția pentru înlăturarea efectelor negative produse de acesta.
Un incendiu de vegetație a oprit din drum trenul Cluj-Sibiu
Un tren care se deplasa pe relația Cluj – Sibiu a fost evoit să oprească, deoarece flăcările se manifestau în proximitatea căii ferate, punând în pericol siguranța garniturii și a călătorilor.
Foto. Incendiu violent aseară în Alba Iulia
Intervenția a fost deosebit de grea și complexă, însă pompierii au reușit rapid să stingă incendiul, reușind să limiteze propagarea la locuințe, anexe, mai multe autoturisme și alți operatori economici aflați în apropierea locului izbucnirii incendiului.
Intervenție de urgență pe autostrada A10. Un camion care transporta deșeuri, cuprins de flăcări
Camionul transporta deșeuri, iar pompierii au intervenit de urgență.
UPDATE. Incendiu izbucnit la 1.000 de baloţi de paie, în apropiere de castelul din Cetatea de Baltă
Forţele de intervenţie trimise pentru stingerea incendiului izbucnit duminică dimineaţă în apropiere de castelul din Cetatea de Baltă au fost suplimentate, după ce s-a constatat că focul a cuprins în jur de 4.000 de baloţi de paie, de patru ori mai mult decât s-a anunţat iniţial.
Incendiu pe autostrada A1 între Sebeș și Sibiu. Arde un camion încărcat cu hârtie igienică
Incendiu la un camion în parcarea unei benzinării pe A1
Incendiu la Palatul Parlamentului, în zona de acces pentru vizitatori. Sute de persoane au fost evacuate
Nu au fost persoane rănite. Trei sute de persoane au fost evacuate.
Incendiu URIAȘ la un depozit de deșeuri textile din Sibiu. S-a emis mesaj RO-Alert
Din cauza apariției intensificărilor de vânt și a degajărilor masive de fum, în zonă s-a transmis mesaj de avertizare de tip RO-Alert











