Încheierea situației de deficit excesiv cel târziu până în 2024, prin consolidare bugetară, cu obiectivul asigurării unei corectări de durată a deficitului excesiv, în timp ce este orientată spre îmbunătățirea calității finanțelor publice și intensificarea potențialului de creștere, va fi în beneficiul României.
Etichetă: PNRR
Parteneriat între Alba Iulia și Ciugud pentru realizarea unui sistem de transport ecologic
Administrațiile din Alba Iulia și Ciugud au depus în parteneriat un proiect în valoare de peste 14 milioane de euro, pe Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în vederea dezvoltării unui transport ecologic care să deservească cele două unități administrativ-teritoriale.
Bani din componenta „Turism și cultură” a PNRR, pentru Aiud, Roșia Montană și Rimetea. Discuții exploratorii la Prefectura Alba
Vineri, la sediul Prefecturii Alba a avut loc o întâlnire între reprezentanți guvernamentali implicați în finanțări cu fonduri europene și reprezentanții autorității locale din municipiul Aiud, având ca temă de discuție posibilitatea accesării de bani europeni prin Programul Național de Redresare și Reziliență.
Finanțare solicitată prin PNRR pentru restaurarea Turnul Croitorului (Studentului) din Sebeș
Autoritățile din municipiul Sebeș vor să restaureze, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Turnul Croitorului, cunoscut și sub denumirea de Turnul Studentului – parte din ansamblul fortificațiilor orașului, înălțat în secolul al XV-lea.
Aiud. A fost depus spre finanțare proiectul privind reabilitarea Colegiului Național „Titu Maiorescu”
Municipiul Aiud a depus spre finanțare obiectivul de investiții „Reabilitare Colegiul Național ‘Titu Maiorescu’ Aiud, jud. Alba”, inclusiv anexa privind descrierea sumară a investiției, în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, componenta 5 – „Valul Renovării”, transmite Primăria municipiului Aiud.
Experții spun că România are nevoie de un nou sistem de taxare a mașinilor
România are nevoie de un nou sistem de taxare a autoturismelor pe principii ecologice pentru a diminua apetitul pentru achiziția de mașini second-hand, afirmă analistul economic Daniel Anghel, liderul serviciilor fiscale și juridice al PwC România.
Primarul Blajului promite reabilitarea unor blocuri din oraș cu bani din PNRR
Primarul Blajului, Gheorghe Valentin Rotar, anunță că se află în stadiul de finalizare studiile de fezabilitate și documentațiile tehnice pentru primele două loturi de blocuri din Blaj, care vor fi reabilitate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). „Pregătim izolarea termică a blocurilor din Blaj”, spune edilul într-o postare […]
Aiud. Restul de executat din rețeaua de alimentarea cu apă a Gârbovei de Sus și Gârboviței, aprobat de consilierii locali
Primăria municipiului Aiud anunță că a fost aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Alimentare cu apă potabilă în localitățile Gârbova de Sus și Gârbovița, municipiul Aiud – Rest de executat”.
Este România pregătită pentru a cheltui banii din PNRR?
România este pregătită cu un management de proiect în implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în asemenea măsură în care să nu ajungem la întârzieri suplimentare, în ciuda situației politice pe care o traversăm acum, a declarat, marți, Alin Chițu, secretar de stat în Ministerul Finanțelor.
Ministrul Ghinea anunță că „PNRR e închis, am trimis documentele legale la Bruxelles”
Ministerul Investiţiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a finalizat documentele legale ale PNRR și le-a trimis vineri seară la Comisia Europeană, în contextul în care acestea trebuiau finalizate și trimise de România în această săptămână pentru ca PNRR să rămână în calendarul actual de aprobare pentru septembrie.









