Cel mai în vârstă student din România, Aurel Voicu, a absolvit sâmbătă, la aproape 89 de ani, cursurile de masterat la Universitatea „1 Decembrie 1918″ Alba Iulia.
Etichetă: Universitatea 1 Decembrie 1918
Conferință internațională despre Biserică și Stat în perioada comunistă
Cercetători din patru țări participă, joi și vineri, la Alba Iulia, la Palatul Apor, la o conferință dedicată relației dintre Biserică și Stat în perioada comunistă, organizată de către Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, în colaborare cu Universitatea „1 Decembrie 1918″ Alba Iulia.
Peste 600 de istorici s-au întrunit într-un congres național la Alba Iulia
Sute de istorici participă, timp de trei zile, de joi până sâmbătă, la Alba Iulia, la un congres național, eveniment desfășurat în cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 100 de ani de la Încoronarea Regelui Ferdinand și Reginei Maria ca suverani ai României Mari.








