Social

Film documentar: Stilul neoromânesc, în căutarea identității naționale în domeniul arhitecturii

https://padureademaine.ro/

Stilul arhitectural neoromânesc, considerat un veritabil simbol al unităţii culturale naţionale în contextul Marii Uniri din 1918, este adus în atenţia publicului printr-un documentar intitulat „Arhitectura României Mari”.

Filmul, care abordează subiectul procesului de căutare a identităţii naţionale în domeniul arhitecturii, a fost proiectat, în premieră, marţi, la Muzeul Principia din Alba Iulia.

„Filmul este un scurt documentar despre modul în care simbolistica stilului arhitectural neoromânesc descrie situaţia uniunii politice şi geografice a României”, a declarat, cu acest prilej, preşedintele Asociaţiei ANCE Europe, Bianca Michi Nema.

Potrivit iniţiatorilor acestui proiect, cunoaşterea stilului neoromânesc la nivelul societăţii contemporane reprezintă o modalitate de conştientizare a publicului cu privire la contribuţia pe care adoptarea unui limbaj simbolic unitar la nivelul artelor şi, implicit, la nivel arhitectonic a avut-o în cadrul procesului amplu prilejuit de Marea Unire din 1918.

În cadrul proiectului „Arhitectura României Mari”, lansat cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918, actorul Ion Dichiseanu le prezintă românilor, prin acest film, o latură a spiritului românesc mai puţin vizibilă în ultimul timp, respectiv stilul arhitectural neoromânesc. Filmul documentar surprinde perspectiva istorică şi pe cea artistică a unor clădiri reprezentative pentru stilul neoromânesc, incluzând interviuri cu personalităţi relevante din domeniul istoriei artei şi arhitectură.

Publicul prezent la Muzeul Principa a putut, de asemenea, să admire şi fotografii care imortalizează clădiri relevante pentru stilul neoromânesc, din mai multe zone ale ţării, în cadrul expoziţiei „Stilul neoromânesc, arhitectura sufletului românesc”.

În cadrul proiectului va fi organizat în zilele următoare un eveniment similar şi la Bucureşti.

Stilul naţional românesc în arhitectură datează din ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea, prima clădire în acest stil fiind ridicată în anul 1886. În această perioadă, arhitecţii au stabilit sursele de inspiraţie potrivite pentru crearea unui stil naţional românesc, regăsite şi în arhitectura medievală a Ţării Româneşti şi a Moldovei, dar şi în arhitectura vernaculară muntenească.

După Expoziţia Generală din anul 1906, acest stil a cunoscut un succes pe scară largă, fiind preferat atât de autorităţi, pentru construirea de edificii publice, cât şi de privaţi. În perioada interbelică, stilul s-a oficializat, devenind marcă a României, datorită capacităţii sale de a reflecta sufletul românesc, a explicat Bianca Michi Nema.

Potrivit iniţiatorilor acestui proiect, publicul larg va avea posibilitatea de cunoaştere a unor semnificaţii şi simboluri de unitate naţională constituite în patrimoniul material asociat celui mai important eveniment din istoria modernă a României.

PUBLICITATE

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.