Social

A patra tranșă de vaccin anti-CoViD-19 a fost distribuită spitalelor din județ

O a patra tranșă de vaccin anti-CoViD-19, destinat imunizării cadrelor medicale, a fost distribuită duminică în Alba, județ în care au fost vaccinate, în primele șase zile ale campaniei, aproape 2.000 de persoane, a informat Direcția de Sănătate Publică (DSP).

„DSP Alba informează că astăzi, 10 ianuarie, a fost distribuită în județ o noua tranșă de vaccinuri anti-CoViD marca Pfizer. Este vorba despre 45 de flacoane totalizând 225 de doze destinate tot primei faze, astfel: Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – 110 doze; Spitalul Municipal Aiud – 15 doze; Spitalul Municipal Blaj – 40 de doze; Spitalul Municipal Sebeș – 25 de doze; Spitalul Orășenesc Cugir – 15 doze; Spitalul Orășenesc Câmpeni – 5 doze. Comenzile pentru noi doze de vaccin se fac în funcție și conform programărilor din platformă, astfel că o nouă comandă este estimată să fie plasată marți”, a transmis purtătorul de cuvânt al DSP, Ioana Presecan.

Potrivit acesteia, de la debutul campaniei de vaccinare anti-CoViD care, în Alba, a demarat în 4 ianuarie, au fost imunizate 1.994 de persoane.

După prelucrarea sâmbătă a 275 de probe, în județ au fost testate pozitiv alte 68 de persoane, din care jumătate în orașele Alba Iulia (24) și Cugir (10).

De la mijlocul lunii martie, în Alba au fost infectate cu virusul SARS-Cov-2 12.900 de persoane, din care 11.744 au fost declarate vindecate, iar 341 au decedat.

Numărul total de teste efectuate până duminică în județ a ajuns la 145.925.

One Comment

  1. Pingback: Directorul DSP, Alexandru Sinea, s-a vaccinat împotriva CoViD-19 – Ziarul Mesagerul de Alba

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.