Sănătate

Aproape tot personalul Judecătoriei Blaj a fost confirmat cu infecție cu SARS-CoV-2

Judecătoria Blaj (foto: blajinfo.ro)

Opt grefieri și arhiviști, precum și un judecător și un aprod de la Judecătoria Blaj au fost testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, având rezultat negativ numai un judecător și un muncitor, iar activitatea instanței a fost restrânsă în perioada 20 – 24 ianuarie, a transmis, joi, Curtea de Apel (CA) Alba Iulia.

Potrivit unui comunicat de presă transmis Agerpres, fiind sesizat joi cu stabilirea măsurilor ce se impun cu privire la restrângerea activității Judecătoriei Blaj, raportat la faptul că din motive generate de pandemia de CoViD-19, activitatea acestei instanțe este grav afectată, în unanimitate, Colegiul de Conducere al CA Alba Iulia a aprobat propunerea de restrângere a activității pentru perioada 20 – 24 ianuarie, inclusiv.

Președintele Judecătoriei Blaj a anunțat CA Alba Iulia că, la acest moment, activitatea nu se poate desfășura întrucât nici un grefier ori grefier arhivar nu este în activitate.

În urma testării PCR a personalului Judecătoriei Blaj, a rezultat că unul din cei trei judecători este pozitiv și se va afla în izolare până în 27 ianuarie, un altul negativ, iar un altul nu a fost testat.

În ceea ce îi privește pe grefieri, șase dintre aceștia sunt cu CoViD-19, iar un altul se află în concediu medical. Au fost confirmați pozitiv și cei doi grefieri de arhivă/registratură, precum și aprodul.

Persoana angajată ca muncitor a primit rezultat negativ, dar este în carantină, fiind contact direct.

„Urmare a acestei stări de fapt este imposibil obiectiv ca activitatea Judecătoriei Blaj să se desfășoare în perioada 20.01.2022 – 24.01.2022. Mai reținem faptul că în perioada 20-24.01.2022 nu sunt programate ședințe de judecată a cauzelor în materie civilă (…). În aceeași perioadă de timp nu sunt programate nici ședințe de judecată a cauzelor în materie penală (…). De asemenea, mai constată Colegiul de conducere că ziua de 24.01.2022 este sărbătoare legală și este declarată zi liberă. Faţă de acestea, Colegiul de conducere (…) aprobă propunerea de restrângere a activității de judecată a Judecătoriei Blaj pentru perioada 20.01.2022 – 24.01.2022, inclusiv”, se arată în hotărârea CA Alba Iulia.

La Judecătoria Blaj au mai fost de la începutul pandemiei cazuri de CoViD-19 în rândul personalului, dar nu la dimensiunile focarului de acum.

În municipiul Blaj în ultimele 14 zile au fost depistate 43 de cazuri de CoViD-19, rata de infectare fiind de 2,08 la 1.000 de locuitori.

Focar de CoViD-19 la Judecătoria Blaj. Instanța își va suspenda joi activitatea

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.