Direcția de Sănătate Publică (DSP), Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali (OAMGMAMR) Alba și Asociația SM Speromax Alba au încheiat, marți, un protocol de colaborare, având ca scop sprijinirea pacienților cu scleroză multiplă.
Lună: octombrie 2017
Concursul Lider European provoacă elevii de liceu din România să dezvolte soluții pentru comunitățile locale
Reprezentanța Comisiei Europene în România lansează concursul Lider European și provoacă elevii de liceu din clasele IX-XI să lucreze în echipă și să elaboreze proiecte prin care să răspundă provocărilor sau oportunităților existente în comunitățile locale.
Militarii de la Geniu participă la amenajarea infrastructurii poligonului de la Cincu
Militarii Batalionul 136 Geniu „Apulum” participă, alături de cei ai Batalionului 3 Geniu, la lucrările de amenajare şi consolidare a infrastructurii din cadrul Centrului Naţional de Instruire Întrunită „Getica” de la Cincu, potrivit unui comunicat de presă.
Peste 300 de elevi din Alba Iulia au participat la „Marşul Prevenţiei”
Sute de elevi din Alba Iulia au participat luni, alături de cadre didactice şi poliţişti, la „Marşul prevenţiei”, organizat în debutul campaniei „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”.
De azi plătim mai mult pentru carburanţi, energie electrică şi gaze naturale
Romanii trebuie sa scoata din buzunar, incepand de la 1 octombrie, mai multi bani pentru carburanti, gaze naturale si energie electrica, in timp ce ratele la banca pentru cei cu credite in lei vor fi mai mari din cauza cresterii indicelui Robor, potrivit datelor centralizate de News.ro.
Catalonia – au votat 42% din alegători, majoritatea pentru independenţă
Guvernul catalan a anuntat luni dimineata ca aproximativ 2,26 milioane de cetateni au votat duminica in cadrul referendumului pentru independenta Cataloniei, iar 90% dintre acestia (2,02 milioane) au votat in favoarea separarii de Spania, potrivit Reuters.
O jumătate de milion de studenți încep luni școala. 1800 sunt boboci la Alba Iulia
Luni, 2 octombrie, încep cursurile facultăților aproximativ 500.000 de studenţi, dintre aceşti, în jur de 368.000 sunt înscrişi la cursuri de licenţă atât în sistemul de stat, cât şi în cel privat.
Ruptura dintre Madrid și separatiștii catalani se adâncește a doua zi după referendum
A doua zi după referendumul interzis care a avut loc în Catalonia și a fost marcat de ciocniri cu poliția, ruptura pare să se adâncească și mai mult între Madrid și liderii separatiști ai acestei puternice regiuni a Spaniei, care evocă o posibilă declarație de independență, relatează AFP.
„Bobocii” de la CNM „Mihai Viteazul” au vizitat Baza Aeriană de la Câmpia Turzii
„Bobocii” de la Colegiului Național Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia au vizitat Baza Aeriană 71 „Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii, în acest weekend. „În acest sfârșit de săptămână am primit vizita bobocilor Colegiului Național Militar «Mihai Viteazul» – Alba Iulia. Elevii au fost încântați să descopere ce înseamnă […]
Sinodul Episcopilor BRU a adoptat un ghid de conduită anticorupţie pentru personalul greco-catolic
Episcopii greco-catolici întruniţi timp de trei zile la Blaj, în sinod, au adoptat un ghid de conduită anticorupţie pentru personalul din cadrul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, reflectând, de asemenea, asupra formulării unui Directoriu pentru protecţia minorilor, în conformitate cu cerinţele Sfântului Scaun.








