Ioan-Aurel Pop a fost ales, joi, 5 aprilie 2018, preşedinte al Academiei Române, de către Adunarea Generală a acestui înalt for.
Lună: aprilie 2018
„Întâlnire cu istoria Sebeșului, în anul centenar”, pentru elevii olimpici
Municipiul Sebeș a fost gazda unui numeros grup de elevi participanți la olimpiada națională de istorie, care se derulează în aceste zile la Alba Iulia, informează Primăria municipiului Sebeș.
Uber își suspendă serviciile în Grecia, după modificarea legislației
Serviciul de rezervări de automobile cu şofer Uber a anunţat joi că îşi va suspenda operaţiunile în Grecia, după adoptarea unui act normativ care introduce o reglementare mai strictă în acest sector, transmite Reuters.
A murit scriitorul Darie Novăceanu
Scriitorul român Darie Novăceanu a murit la 3 aprilie 2018, la Madrid.
Peste 30 de intervenții ale polițiștilor din Alba, în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, poliţiştii din Alba au intervenit la 33 de evenimente, au aplicat 231 de sancțiuni contravenţionale şi au constatat 23 de infracţiuni, informează printr-un comunicat de presă Inspectoratul Poliției Județului Alba.
Săptămâna Mare: Slujba Deniei celor 12 Evanghelii
La Denia săvârşită în Joia Mare sunt citite cele 12 pericope evanghelice despre patimile, răstignirea şi moartea pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos.
A doua zi de Paști, „Tradiții Presecane” la Presaca Ampoiului
Primăria comunei Meteș organizează, a doua zi de Paște, la Presaca Ampoiului, sărbătoarea, „Tradiții presecane”.
Isărescu (BNR): Moneda naţională s-ar putea deprecia în perioada următoare
Moneda naţională s-ar putea deprecia în perioada următoare, după ce analiştii se aşteptau la o majorare a dobânzii cheie, iar când sunt dezamăgiţi pot reacţiona, a declarat, miercuri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
Un centru filantropic ajută vârstnici din Blaj la curăţenia de dinainte de Paşte
Nu mai puțin de 25 de vârstnici din Blaj, beneficiari ai Serviciului socio-medical de îngrijire la domiciliu „Sfânta Parascheva”, au fost ajutaţi din punct de vedere gospodăresc de personalul acestui centru filantropic, care le-a efectuat curăţenie generală în locuinţe pentru a întâmpina cum se cuvine Sfintele Paşti.
Bărbat de 66 ani, ţinut în sclavie într-un grajd de o familie din Sebeş
Două persoane din Sebeş, soţ şi soţie, au fost reţinute de procurorii DIICOT sub acuzaţia că au sechestrat şi ţinut în sclavie un bărbat de 66 de ani, pe care l-au obligat să muncească în gospodărie şi să cerşească.








