Social

Dan Valentin Vizanty, un as al aviației româneşti, omagiat la Alba Iulia

Unul dintre aşii aviaţiei româneşti în cel de-Al Doilea Război Mondial, Dan Valentin Vizanty, cu victorii de răsunet atât pe frontul de Est, cât şi pe cel de Vest, este omagiat printr-o expoziţie, care a fost vernisată vineri, la Cercul Militar Alba Iulia.

Dan Valentin Vizanty s-a remarcat în luptele pentru apărarea Bucureştiului şi a zonei petroliere Ploieşti-Câmpina, a fost mai apoi marginalizat de comunişti, dar a beneficiat de recunoaşterea meritelor, în timpul vieții sale, de către autorităţile franceze.

Expoziţia conţine fotografiile puse la dispoziţie de fiica marelui aviator, Ana Maria Vizanti, şi înfăţişează viaţa şi, în special, cariera militară a pilotului de vânătoare Lt. Comandor Dan Valentin Vizanty. Intitulată „Asul regăsit… Dan Valentin Vizanty”, expoziţia reconstituie în mare parte atmosfera epocii, fiind prezentate şi câteva brevete ale decoraţiilor, plus câteva reviste prestigioase din presa vremii – „Aripi Româneşti” şi „Realitatea Ilustrată”.

Dan Valentin Vizanty, considerat asul incontestabil al avionului IAR 80, este cel care s-a aflat la comanda unităţii care, în 10 iunie 1944, zi memorabilă pentru aviaţia românească, a reuşit ca, în doar 12 minute, să doboare 24 de avioane Lightning P-38.

O victorie deosebită a aviaţiei româneşti despre care mult timp însă, mai exact câteva decenii, americanii au crezut că a aparţinut germanilor şi că piloţii nemţi au fost cei care le-au doborât avioanele.

„Mult timp, americanii au crezut că aviatorii germani au fost cei care i-au doborât în acea zi. Un pilot american, supravieţuitor al războiului, a dezvăluit în cartea sa de memorii, că în focul luptei nu au identificat corect tipul de avion, IAR 80, unul mai puţin cunoscut de ei, crezând că era unul german. De abia prin anii 80, pilotul respectiv şi-a dat seama că adversarul acelei zile a fost Grupul român de IAR 80, şi nu germanii”, a dezvăluit Ana Maria Vizanti.

Ea susţine că acea confuzie a perpetuat până prin anii 2000 poate şi din cauza orgoliului, fiindcă piloţii germani aveau o anumită notorietate, iar americanii au preferat să creadă că au fost învinşi de către aceştia. Pe de altă parte, nemţii au recunoscut că nu au avut nicio contribuţie în acea zi memorabilă, de 10 iunie 1944.

Ana Maria Vizanti a menţionat că a copilărit nu cu poveşti spuse seara de tatăl său despre zâne şi Făt-Frumos, ci despre poveşti reale de eroism din timpul războiului, despre el şi camarazii lui.

Despre cum s-au derulat faptele în acea zi de 10 iunie, despre care Dan Valentin Vizanty a considerat că s-a aflat sub semnul miracolului, fiica acestuia a dat citire cuvintelor scrise, cu mulţi ani în urmă, chiar de către tatăl său.

„La ora 8, ofiţerul de gardă, ca urmare a unei neatenţii, a lăsat ecranul radarului nesupravegheat un timp nedeterminat. Revenindu-şi, speriat, cu un reflex de aviator, el declanşează fără ezitare alarma pe întregul teritoriu. În paranteză fie spus, în general, raidurile americane se desfăşurau după ora 10. Era puţin probabil ca la ora 8 dimineaţa să apară un asemenea raid. Tocmai intrasem în birou ca să-mi parcurg corespondenţa, când am auzit alarma. Surprins pe moment de ora neobişnuită, îmi iau pistolul de alarmă, ies repede şi lansez racheta verde prin care dau unităţilor mele ordinul de decolare imediată. După 1 minut şi 36 de secunde, prima patrulă decolează, urmată fără întrerupere de restul formaţiei. (…). În ziua aceea, în timp ce mă aflam la 1.500 de metri altitudine, în fruntea formaţiei, am auzit în cască, codificat, ‘Atenţie, Paris! Atenţie, Paris! Indieni deasupra cuibului’. Am recunoscut imediat vocea lui Traian Gavriliu, şeful Biroului Operaţii, care mă anunţa astfel că avioanele de aviaţie americane, ‘indienii cu două pene’, se îndreptau spre aerodrom, spre ‘cuib’. Atunci, privind, (…) văd val după val, la foarte joasă altitudine, formaţiuni de Lightning P-38, avioane americane cu dublu fuselaj, care se îndreptau venind dinspre Est, când de obicei veneau de la Vest, direct spre aerodromul nostru. Imediat şi fără ezitare, ordon prin radio ‘Paris, către Paris, 1,2,3 (Paris era numele de cod al grupului şi 1,2,3 cele trei escadrile – n.r.), atacăm, urmaţi-mă’”, a scris, în urmă cu mulţi ani, pilotul.

El a povestit cum, în locul surprizei pe care americanii le-o pregăteau românilor, venind la o oră neobişnuită şi dintr-o direcţie neaşteptată, sperând astfel să scape de radarul de la Otopeni, ei au fost cei care au căzut în capcană, înainte de a fi declanşat primul atac.

“Ofensiva noastră fulgerătoare a fost o surpriză totală. În picaj vertiginos, ne-am năpustit asupra Lightning-urilor, care în cel moment se aflau la nivelul liniei de centură a Capitalei. Cădea cerul peste ei şi la propriu şi la figurat. Primul nostru atac a fost decisiv. A fost atât de rapid, încât niciunul din cele 100 de avioane americane nu a putut să tragă nici măcar un singur proiectil asupra avioanelor noastre de la sol”, a relatat, potrivit fiicei sale, Lt. Comandor Dan Valentin Vizanty.

Lupta se desfăşura într-o evidentă inferioritate numerică pentru români, cu doar 26 de avioane faţă de 100, la joasă altitudine, respectiv între sol şi 200 de metri înălţime, şi la viteze care au atins şi 1.000 de kilometri pe oră.

„Principala noastră preocupare era să evităm ciocnirile între noi în acest vârtej. Bătălia a durat 12 minute”, a povestit cel care a fost comandantul Grupului 6 Vânătoare.

În campania de pe frontul de Est, Vizanty a comandat Escadrila 43 Vânătoare, participând la zeci de misiuni. În perioada 1 august 1943 – 23 august 1944, a fost comandantul Grupului 6 Vânătoare, format din escadrilele 59, 61 şi 62, ce avea ca misiune apărarea Bucureştiului şi a zonei petroliere, principalele ţinte ale bombardamentelor anglo-americane.

Până în august 1945, a continuat campania din vest, până în Cehoslovacia, comandând Grupul 1 Vânătoare.

La sfârşitul războiului, totaliza peste 4.600 de ore de zbor şi, în funcţie de sistemul de referinţă luat în calcul, 16, sau 43, de victorii aeriene, clasându-se, astfel, pe poziţia a patra în topul aşilor români din al Doilea Război Mondial.

A fost premiat cu numeroase decoraţii şi distincţii – Ordinul „Virtutea Aeronautică”, Ordinul militar „Mihai Viteazul”, Ordinul „Coroana României”, Ordinul „Steaua României” etc.

A fost trecut în 1947 în rezervă, deşi avea numai 37 de ani. Ulterior, regimul comunist l-a condamnat la cinci ani de închisoare, pentru „uneltire contra ordinii sociale”, fiind graţiat după doi ani în penitenciarele de la Gherla, Jilava şi Cluj.

A fost marginalizat, iar pentru a-şi întreţine familia, a fost nevoit să lucreze, printre altele, ca macaragiu.

În 1977, a plecat în Franţa, la invitaţia Asociaţiei Aeronautice Internaţionale „Vieilles Tiges”, fiind premiat de către Jacques Chirac, primar al capitalei la acea vreme, cu „Medalia de argint a oraşului Paris”. Nu s-a mai întors, murind la Paris în 21 noiembrie 1992, la vârsta de 82 de ani.

Ţara nu prea i-a fost recunoscătoare nici după 1989. „A plecat dintre noi cu amărăciunea că nu i s-au recunoscut meritele în întregime. Acum, încercăm să reparăm, cumva, o parte din uitarea în care mulţi dintre aviatorii noştri au căzut”, a afirmat Ana Maria Vizanti.

Cu sprijinul Asociaţiei „Aripi româneşti”, în 2010, cu ocazia centenarului naşterii sale, a fost inaugurată, la Muzeul Aviaţiei din Bucureşti, expoziţia foto-documentară „Asul regăsit…” Până la cea de la Alba Iulia, expoziţia a făcut câteva escale, la Botoşani, oraşul în care s-a născut, într-o familie de boieri, pilotul, la Braşov, oraşul în care a fost construit IAR-ul, la Ploieşti şi Piteşti.

Potrivit fiicei pilotului, pe clădirea Primăriei din Popeşti Leordeni, localitate unde acolo în timpul războiului a fost arerodromul, există o placă comemorativă dedicată comandantului Dan Vizanty şi Grupului 6 Vânătoare.

Nicio stradă însă nu îi poartă numele acestuia, a menţionat Ana Maria Vizanty.

La vernisajul expoziţiei care poate fi vizitată la Alba Iulia până în 10 iunie, au fost prezenţi şi elevi ai Colegiului Naţional Militar „Mihai Viteazul”. Comandantul Colegiului, şi, totodată, al Garnizoanei Alba Iulia, colonel Marcel Domşa, a afirmat că Dan Valentin Vizanty reprezintă “un model” pentru tinerii elevi militari.

„Este o expoziţie care ne introduce în realitatea acelor zile”, a spus, la rândul său, directorul Asociaţiei Române pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii Cluj, Laurenţiu Buzenchi.

În cadrul expoziţiei sunt expuse şi machete statice, construite cât mai fidel, după planul, poze şi alte documente istorice, reprezentând cât mai fidel aparatele reale, ale Asociaţiei de Modelism IPMS România.

Manifestarea omagială este menită a-l aşeza pe Comandorul Dan Valentin Vizanty, considerat asul incontestabil al avionului IAR 80, pe locul ce i se cuvine, şi anume în Cartea de Aur a Aviaţiei Române, dar şi a arăta, încă o dată în plus, că Modelismul românesc este de înaltă clasă, a menţionat directorul Cercului Militar Alba Iulia, Petruţa Pop.

În imagine, locotenent comandor Dan Valentin Vizanty (fotografie de arhivă)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.