Duminică, îla puțin timp după ora 16, poliţiştii din Teiuş au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din Teiuş, informează Inspectoratul de Poliție Județean Alba.
Lună: mai 2019
Terapie prin artă la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia
Activităţi de terapie prin artă se vor desfăşura, pe parcursul acestei săptămâni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia, la iniţiativa unei asociaţii din Cluj-Napoca, în cadrul unui proiect având drept scop de a oferi alternative creative de recuperare persoanelor internate.
Acţiunea Truck&Bus. Ce au descoperit polițiștii din Alba
Poliţiştii rutieri din judeţul Alba au verificat 95 de autovehicule destinate transportului public de persoane şi 216 autovehicule de transport marfă, iar pentru abateri constatate au aplicat 90 de amenzi, informează Inspectoratul de Poliție Județean Alba.
Peste 560 de voluntari vor îndruma pelerinii prezenţi la Blaj în 2 iunie
Peste 560 de voluntari, provenind din mai multe judeţe din Transilvania, dar şi din Bucureşti, vor fi implicaţi în organizarea vizitei Papei Francisc la Blaj în data de 2 iunie, coordonatorii acestora având vineri o primă întâlnire la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din oraşul de pe Tîrnave.
Au început înscrierile la grădiniță
Înscrierea copiilor la grădiniţă a început luni, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).
Moartea vine la munte. Un bărbat a făcut infarct pe Masivul Bedeleu
Un turist de 41 de ani şi-a pierdut viaţa duminică, după ce i s-a făcut rău în timp ce era în zona Muntelui Bedeleu, suferind, probabil, un infarct miocardic acut, la o zi după ce o femeie din Ungaria a murit în condiţii asemănătoare, la Rimetea.
A fost sfințită biserica în care Papa Francisc se va întâlni la Blaj cu etnici romi
Biserica greco-catolică în care, pe data de 2 iunie, Papa Francisc se va întâlni, la Blaj, cu membri ai comunităţii rome a fost sfinţită duminică în prezenţa a numeroşi enoriaşi din cartierul „Barbu Lăutaru”, locuit în special de membri ai acestei etnii.
O turistă din Ungaria şi-a pierdut viața pe Piatra Secuiului, după ce i s-a făcut rău
O turistă de 50 de ani din Ungaria şi-a pierdut viaţa, sâmbătă, în timp ce se afla pe Masivul Piatra Secuiului, la Rimetea, a anunţat Serviciul Public Salvamont Alba.
Vicecancelarul austriac și-a anunţat demisia după apariția unei înregistrări video compromițătoare
Vicecancelarul austriac Heinz-Christian Strache, liderul formaţiunii de extremă dreapta Partidul Libertăţii (FPOe), care face parte din coaliţia de guvernământ, şi-a anunţat sâmbătă demisia din funcţie.
BNR prognozează o inflație de 4,2% pentru sfârșitul acestui an
Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,3% pentru 2020, a anunţat, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-o conferinţă de presă în care a prezentat Raportul trimestrial asupra inflaţiei.








