Codex Aureus, cel mai cunoscut manuscris medieval occidental anluminat (ornat cu miniaturi – nota red.) aflat într-o colecție din România, respectiv la Batthyaneum Alba Iulia, s-ar putea afla din primăvara anului viitor pe Lista de patrimoniu mondial UNESCO, alături de celelalte manuscrise pictate în vremea lui Carol cel Mare.
„Așteptăm cu nerăbdare anunțul la începutul anului viitor, să sperăm că va fi până în primăvară, că și acest codice, alături de celelalte, va intra în patrimoniul UNESCO”, a spus, joi, în cadrul evenimentelor desfășurate de „Ziua Porților Deschise – Moment comemorativ”, la care au participat sute de persoane, șeful interimar al filialei Batthyaneum a Bibliotecii Naționale a României, Cristian Mladin.
În urmă cu exact un an, tot de „Ziua Porților Deschise”, Mladin a anunțat că, datorită inițiativei unui profesor din Trier, se fac demersuri pentru ca toate cele 9 codice existente „să intre pe lista UNESCO”, printr-un proiect intitulat „Memoria lumii”.
Codex Aureus, un fragment de evangheliar latin pe pergament din anul 810, este cel mai cunoscut manuscris medieval occidental anluminat din colecția Bibliotecii.
El se află depozitat în camera intitulată Tezaur, în fapt o încăpere blindată, fiind păstrat în condiții speciale și verificat periodic din punct de vedere al conservării sale.
Codex Aureus sau Evangheliarul de la Lorch este jumătatea unui tetraevangheliar latin pe pergament, realizat la comanda lui Carol cel Mare, probabil la Schola Palatina din Aachen. Manuscrisul scris integral cu cerneală de aur este celebru și prin calitatea excepțională a ornamentării: 202 pagini decorate cu frize policrome, 12 pagini de canoane biblice ilustrate, 3 tablouri în plină pagină, dintre care două reprezentând portretele evangheliștilor Matei și Marcu, un frontispiciu miniat și alte două pagini cu scriere ornamentală, după cum aflăm din prezentarea făcută pe site-ul Bibliotecii Naționale a României.
Nu se știe când și cum manuscrisul carolingian a fost desfăcut în două. Cealaltă jumătate, respectiv Evangheliile după Luca și Ioan, se află la Vatican. Tot la Roma se găsește una dintre coperți, cea de-a doua fiind la un muzeu din Londra.
La mijlocul secolului al XVIII-lea, prima parte a manuscrisului aparținea bibliotecii arhiepiscopului Vienei, Christoforo Migazzi, de unde prin achiziție, în 1782, devine proprietatea episcopului Batthyany.
“Din această serie de manuscrise, cel mai vechi este din anul 780 și se află în Biblioteca Națională a Franței. Alte manuscrise similare sunt, în afară de România, în Franța, Italia, Anglia, Germania și Austria. Acest cel mai târziu din această serie de manuscrise, Codex Aureus sau Evangheliarul de la Lorch, este și cel mai spectaculos”, a spus Cristian Mladin.
El a explicat că specifice acestor tetraevangheliare este faptul că la începutul fiecărei evanghelii era reprezentat evanghelistul în cauză. În Codex în schimb, apare în centru un element decorativ cu un Hristos imberb, într-o ipostază pe care autorul a reinterpretat-o, făcând-o figura centrală.
„În toate celelalte manuscrise, apar cei patru evangheliști și alte câteva elemente decorative, dar Codex Aureus este singurul codice în care apare a cincea imagină, figura centrală a Mântuitorului. (…). Faptul că acel scrib a revoluționat acest tipar și această metodologie de a ilustra un manuscris atât de exact, introducând această figură nouă, face din Codex Aureus un manuscris unic”, a spus Cristian Mladin.
Acesta a punctat că, odată cu înscrierea pe Lista UNESCO, speră să se termine și „povestea că nu există, că l-a luat nu știu cine”.
De-a lungul timpului au fost vehiculate diverse informații în spațiul public în legătură cu celebrul Codex Aureus, respectiv că acesta nu s-ar mai afla în țară sau că în timpul regimului comunist ar fi fost folosit ca garanție pentru un împrumut de 10 miliarde de dolari.
Reprezentanții bibliotecii au demontat, în urmă cu câțiva ani, aceste mituri. Specialiștii au explicat că nu s-a pus problema ca acest manuscris să fi fost înstrăinat în 1999 (când a fost expus în Germania – nota red.). De asemenea, au demonstrat nu există niciun document care să ateste faptul că manuscrisul ar fi constituit o garanție bancară pentru împrumuturi externe. Astfel, s-a făcut o serioasă documentație de arhivă și nicăieri nu există un astfel de document, care să ateste, de exemplu, o evaluare a unei bănci externe. Dacă ar fi existat o evaluare, ar fi trebuit ori să vină evaluatorii aici, ori să plece manuscrisul pentru a fi evaluat. Mai mult, dacă Codex-ul ar fi fost împrumutat, ar fi trebuit ca manuscrisul să plece în seiful băncii care a făcut împrumutul până la restituirea sumei, au argumentat angajații bibliotecii.
Codexul poate fi „răsfoit” online de oricine, fiind prezentat în format digitalizat, alături de alte manuscrise, pe site-ul Bibliotecii Naționale a României.
Alături de Codex, la Batthyaneum se află cea mai valoroasă colecție de manuscrise medievale occidentale de pe teritoriul României, respectiv peste 80%, dar și cea mai mare colecție de incunabule, adică peste 70% din totalul celor aflate pe teritoriul țării noastre.
Comentarii recente