Mozaic

Ce leagă și ce desparte Austria de satul meu. O călătorie între două țări care s-au trezit rivale

Nu știu câți în satul meu știau exact unde este Austria pe hartă. Mama, cel puțin, o tot confunda cu Australia. Avusese mai demult o față de masă cu îndepărtatul continent, pe care trona un cangur. A crezut că e totuna. Ceața asta s-a spulberat, însă, când în satul nostru au sosit oamenii de la OMV Petrom.

Descoperiseră pe dealurile noastre cel mai puternic zăcământ de gaze din sud-estul Europei. Mașini grele, utilaje enorme de care nu mai văzuserăm străbăteau șoseaua, cândva pustie, călcând găinile și mâțele satului.

În casa învățătoarei se instalează inginerii austrieci. Pe malul Amaradiei se construiesc parcuri petroliere și depozite hub, instalații, platforme și sonde. Ca în Dallas. Bărbații satului meu sunt angajați muncitori. Femeile, bucătărese. Iar în locul unui magazin universal se amenajează un restaurant. Nu mai avusese satul Hurezani, în toată istoria lui, așa ceva.

Acolo vin „austriecii” să mănânce. În câțiva ani, oltenii, petrolul și Austria încep să se împrietenească.

În casa noastră, o veche fotografie uitată îi arată pe sătenii de altădată îngrămădiți desculți pe un pod gata de inaugurare. Podul a fost făcut în antrepriză de străbunicul meu sub îndrumarea unor ingineri austrieci. Și, pentru că prietenia pe atunci a funcționat, străbunicul i-a rugat să-i cumpere din Austria un pat.

Nu știu cât o fi dat pe el, dar patul vienez a sosit la Hurezani cam acum o sută de ani și-n el avea să moară, ceva mai târziu, antreprenorul de poduri.

Iarna „vrajbei austro-române”

Pornim spre Austria cu mașina plină de cărți pentru prieteni scriitori de acolo. E iarna „vrajbei austro-române”, suntem în preajma sărbătorilor de Crăciun, iar drumurile sunt pline. E un trafic atât de intens, încât ai crede că nimeni nu mai stă prin case. La granița cu Ungaria sunt controale.

Ne verifică mașina, portbagajul, buletinele, dar și la trecerea dintre Ungaria și Austria ne sunt verificate actele.

Înaintăm spre Austria și prețul benzinei scade ușor, cam cât o iluzie. O vreme caldă, ca de primăvară, întărește și ea atmosfera de suprarealism a Europei.

Într-un sat de munte, pe fațada unei clădiri, stă mare firma unui magazin românesc scrisă pe tricolorul nostru. Dana și Dinu vând în Schwertberg varză murată, cârnați și cozonaci.

Dar astea toate, doar după ce se întorc din Moldova, de acasă, unde au plecat să-și vadă rudele și să aducă, din nou, marfă. Au scris asta pe ușă.

La intrarea într-un bloc din Linz, țin ușa pentru o mama care împinge căruciorul. Mulțumesc, o aud zicând. Cu plăcere, îi răspund, tot în română, și amândouă izbucnim în râs.

Cu scriitorii austrieci facem schimb de cărți, de dulciuri și de vinuri. În apartamentul din Linz, construit în 1960 pentru muncitorii austrieci, răsfoiesc un album de fotografii făcute de Helga Paris în Germania comunistă.

Pe coperta cărții se spune că Helga a realizat fotografii și în Transilvania. Mă izbește asemănarea albumului german cu viața cotidiană din România anilor ’80. Recunosc galantarele sărăcăcioase, vânzătoarele în halate, vitrinele sau hainele bărbaților. O lume din care am ieșit cu toții, la fel de marcați.

Citiți reportajul integral, semnat de Ruxandra Hurezean, pe Presshub.ro!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.